Vestitoarea mortii

Vestitoarea morții

Întâmplarea a avut loc în 2009, în județul Caraș-Severin. Eram la liceu, terminasem clasa a 10-a, era luna iulie. Eu locuiam la oraș, însă prietena mea cea mai bună, care îmi era colegă, locuia la sat și, de obicei, vacanțele de vară le petreceam în satul ei.

Într-o seară ne-am adunat mai mulți tineri la barul din sat și jucam cărți. Prietena mea cea mai bună avea un iubit (care îi era și verișor). Umblau pe ascuns, pentru că nu le dădeau voie părinții... El era cu 11 ani mai mare ca noi. În seara aceea, era totul ciudat la el – nervos, agitat. Țin minte că a venit în bar și era foarte arțăgos cu prietena mea, chiar la un moment dat i-a spus: „De ce mă lovești?”, ea nefiindu-i făcut nimic.

Precizez că nu consumase alcool.

Pe la miezul nopții, îi tot spunea prietenei mele să meargă cu el cu mașina să se plimbe. Ea nu voia și s-au certat, au țipat, iar el a spus că dacă nu va merge cu el, va intra cu mașina într-un stâlp. Nu l-a luat nimeni în seamă. Niciunul dintre noi nu credea că asta va face, inclusiv prietena mea, care la nervi i-a spus: „Sper să îți rupi gâtul.” (Fraza asta m-a marcat mai târziu.)

În fine, la un moment dat, el a plecat nervos cu mașina. La nici 5 minute, prietena mea a primit un mesaj de la el: „Veniți să mă luați.”

Panicați, am plecat în căutarea lui. La ieșirea din sat, prietena mea avea o bucată de pământ... el era răsturnat cu mașina acolo (nefiind copaci sau stâlpi de care să se lovească)... Mai târziu, când a ajuns poliția și salvarea, ni s-a spus că nu mai aveau ce să îi facă, deoarece avea gâtul rupt – fix cum i-a spus iubita lui...

A fost o tragedie mare de tot pentru toți. Noi, prietenii lui, ne-am gândit să căutăm o poză aleatorie cu el și să o purtăm pe tricouri. Zis și făcut – noi am ales poza și am făcut tricouri.

Seara, la priveghi, eram doar tineri și câțiva din familie. Țin minte că era frumos afară, era iulie, plin de stele. La un moment dat era liniște, eram toți rupți de oboseală, când și-a făcut apariția o bătrânică îmbrăcată în negru, cu o umbrelă mare în mână. Așa ne-a atras atenția la toți de acolo. S-a așezat la capul lui și știu exact vorbele care le-a spus: „Băiatul meu, tu nu trebuia să mori... tu ai călcat pe ce nu trebuie.”

Și a plecat. Când a ieșit, a venit o ploaie puternică. Țin minte că s-au dus unii să o caute, dar nu au mai găsit-o.

Iar a doua zi, când toți purtam tricoul cu imaginea lui, în spatele lui se vedea chipul bătrânei.

Sursa:s-a păstrat anonimă, Caraș-Severin, culeasă în iulie 2025