Legenda Babei Dochia

Zilele astea un lucru este sigur: Baba Dochia este foarte capricioasa. Daca nu ne credeti va invitam sa priviti pe geam. Parca ne incearca un dor teribil de un cojoc de lana gros. Si baba Dochia a simtit la fel, in ziua de 9 martie, cu mult mult timp in urma. Si daca n-ar fi nu s-ar povesti…

Legenda Babei Dochia
baba_dochiaDochia avea un fiu, pe Dragobete. Povestea lui v-am spus-o recent, aici. Si Dragobete era casatorit cu o fata frumoasa si harnica pe care Dochia o pizmuia teribil. Pe la sfarsitul lui februarie, cand iarna era inca in putere, Dochia si-a trimis nora la rau cu un ghem de lana neagra. Misiunea fetei era sa spele lana in apa rece ca gheata pana cand aceasta avea sa se albeasca. In caz de nereusita fata nu avea voie sa se mai intoarca acasa si sa isi vada sotul mult iubit. Incercand in zadar sa albeasca lana, mainile au inceput sa ii sangereze si fata a inceput sa planga deznadajduita. Domnul Iisus s-a milostivit de fata si i-a daruit o floare magica cu care sa spele lana. Floarea era un ghiocel. Lana s-a albit miraculos si fata s-a intors acasa fericita. Dochia s-a infuriat cand a vazut ca sarcina i-a reusit. Si mai furioasa a fost cand a vazut floarea din mana fetei. Crezand ca asta e semn clar de primvara si vreme buna, batrana a plecat cu oile pe munti, purtand nu mai putin de noua cojoace. Pe masura ce zilele treceau vremea capricioasa o facea pe batrana sa lepede cojoacele unul cate unul. In cea de-a noua zi Dochia s-a trezit in inima muntelui fara cojoace si a inghetat de frig. Alta legenda spune ca baba si oile s-ar fi transformat in stana de piatra iar stancile se mai gasesc si astazi in muntii Ceahlau. La auzul mortii babei, flacaii din sat s-au bucurat si au petrecut, fiecare din ei savurand 40 de pahare de vin.

O altfel de Dochia
stanca_dochia_din_ceahlauO legenda asemanatoare spune ca Dochia ar fi fost o fata frumoasa, fiica de imparat, care ar fi fost nevoita sa se imbrace in straie simple de pastorita si sa fuga in munti. Motivul ar fi fost un imparat hain si crud care se afla in razboi cu tatal ei si care pusese ochii pe fata. Pasind un pic din sfera fabulosului popular, se presupune ca Dochia ar fi fost insasi fiica lui Decebal, iar imparatul cotropitor ar fi fost nimeni altul decat Traian. Revenind la Dochia, aceasta a plecat cu oile in munti si vremea instabila, cand ploaie cand soare, ar fi facut-o sa isi dea jos cele noua cojoace ale sale. Cu toate ca era martie, iarna si-a adunat ultimele puteri si a dezlantuit un ger teribil. Fata a sfarsit inghetata alaturi de oi, iar peste ani si ani sloiurile de gheata s-au transformat in piatra.

Vremea din martie si babele
Se stie ca martie e schimbatoare, iar primele opt zile din luna sunt privite in folclor ca un fel de loterie. Femeile obisnuiesc sa isi aleaga o baba si traditia spune ca daca in ziua respectiva vremea va fi frumoasa si calduroasa atunci anul se anunta bun si plin de realizari. Deopotriva, o zi mohorata anunta un an dificil. Dar sa nu le descurajam pe cele care si-au ales baba astazi…se spune ca ploaia aduce un an imbelsugat in sfera financiara.

Balada Dochiei
de Gheorghe Asachi

Între Piatra Detunată
Ş-al Sahastrului Picior,
Vezi o stâncă ce-a fost fată
De un mare domnitor.
Acolo e rea furtună
E locaşul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amorţit.
Acea doamnă e Dochia
Zece oi ş-a ei popor
Ea domnează-n vizunie
Peste turme şi păstori.

La frumuseţe şi la minte
Nici-o giună nu-i samana
Vrednică de-a ei părinte,
De Decebal, ea era.
Dar cum Dacia-au împilat-o
Fiul Romei cel mărit,
Pe cel care-ar fi scăpat-o
De-a iubi a giuruit.
Traian vede astă zână
Deşi e biruitor,
Frumuseţei ei se-nchină
Se subjugă de amor.

Împăratu-n van cată
Pe Dochia a-mblânzi.
Văzând patria ferecată,
Ea se-ndeamnă a fugi
Prin a codrului potică
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamnă tinerică
Turma paşte peste plai
A ei haină aurită
O preface în şăiag,
Tronu-i iarba înverzită.
Schiptru-i este un toiag.

Traian vine-n astă ţară
Şi de-a biru-i deprins.
Spre Dochia cea fugară
Acu mâna a întins.
Atunci ea, cu graiu ferbinte
“Zamolxis, o zeu! striga,
Te giur pe al meu părinte
Astăzi, rog nu mă lăsa!”
Când întinde a sa mână
Ca s-o strângă-n braţ Traian,
De-al ei zeu scutită zâna
Se preface-n bolovan.

El petroasa ei icoană
Nu-ncetează a iubi,
Pre ea pune-a sa coroană
Nici se poate despărţi.
Acea piatră chiar vioaie
De-aburi copera-a ei sân,
Din a ei plâns naşte ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursit-o priveghează,
Şi Dochia deseori
Preste nouri luminează
Ca o stea peste păstori