Exista sirene

Pe pariu ca va puneti, voluntar sau nu intrebarea de mai sus de fiecare data cand apucati sa vedeti marea? Ati raspuns cu un nu categoric? Cautati mai bine, ce va spun valurile, spuma care va imbratiseaza picioarele si albastrul infinit din zare? Nu v-ati intrebat niciodata ce mistere ascunde orizontul?Daca si voi asociati spuma marii cu frumoasele sirene atunci sa stiti ca nu sunteti primii. Prima mentiune a sirenelor ii apartine lui Homer, a carui “Odisee” consemna existenta unor fiinte jumatate peste jumatate om, care traiau in mare si ii ademeneau pe navigatori spre intunecimea rece a adancului. Legenda a plecat din antichitate si s-a raspandit in Evul Mediu, cand numeroase documente atesta capturarea unor fiinte asemantoare celor descrise de Homer. Sirenele nu sunt prezente doar in Europa, caci exista numeroase legende similare ale popoarelor din Indochina, fapt care demonstreaza ca aceste creaturi umanoide erau bine cunoscute si in Orient.

Secolul XIX aduce primele raspunsuri la intrebarea “ce sunt sirenele?”. Savantii francezi si englezi dau pentru prima data un nume creaturilor care trezeau fascinatia marinarilor. Le-au numit dugongi si lamantini, animale al caror bust prezinta glande mamare alungite si proeminente, si poseda o coada asemanatoare delfinilor.

Sirenele lui Roy Wagner
Insa, precum intuiati deja, frumoasele sirene care ii vrajesc de secole pe marinari, nu sunt niste simplii dugongi. O poveste foarte interesanta vine din secolul XX, din Noua Guinee. Antropologul Roy Wagner a strans numeroase marturii ale papuasilor barok care afirma ca sunt foarte familiarizati cu ceea ce numesc… “oameni ai marii”. Wagner, care si-a petrecut aproximativ 22 de ani studiind miturile, simbolurile si dialectele triburilor din Noua Guinee, a auzit pentru prima data de oamenii marii in 1979, cand un batran i-a povestit despre teroarea pe care acestia o raspandisera cu multi ani in urma pe coastele Noii Guinee. Sirenele, sau oamenii marii, poarta denumirea de Ilkai (triburile susurunga), Ri ( triburile barok si nakela) sau Tamo Ri (tribul nor).Conform localnicilor, sirenele sunt asemanatoare oamenilor, au pielea deschisa la culoare, aproape alba, si parul lung si negru, buzele drepte si subtiri iar picioarele de sunt unite de la genunchi pana la glezne intr-o coada de peste asemanatoare cu cea a delfinilor. Wagner a aflat ca oamenii marii traiesc in grupuri de aproximativ 40-50 indivizi si obisnuiesc sa se deplaseze in linie. Localnicii din tribul barok, au declarat ca populatia Ri scoate sunete aproape umane si indivizii sunt in general carnivori, hrandindu-se cu pesti mici.

Tribul susurunga vine cu o descriere asemnatoare a creaturilor marine pe care le numea Ilkai, afirmand ca au maini, asemeni oamenilor, par lung si gura mica, foarte ciudata, iar partea inferioara a corpului terminandu-se intr-o coada asemanatoare pestilor.

Descrierile sunt intr-adevar incredibile dar parca suna mult prea bine pentru a fi adevarate. Zoologul Richard Greenwell, care studia de asemenea misterul populatiei Ri sau Ilkai, l-a contactat pe Roy Wagner. Intr-adevar, bastinasii considerau populatia Ri o realitate autentica dar niciun exemplar nu fusese capturat. De ce se ascundeau oamenii marii?

Norocul se pare ca le-a suras cel doi, pe 5 iulie 1983, in timp ce se aflau pe marginea unui golf. Greenwell a vazut o fiinta umanoida, cu trupul zvelt, lucios, de culoare cafenie, care a spintecat suprafata apei. Creatura s-a deplasat prea repede ca Wagner sa o poata remarca. Dupa aproximativ zece minute creatura a reaparut, fiind observata si de Wagner de aceasta data. Cei doi au incercat in zadar sa fotografieze creatura. Aceasta s-a miscat prea repede iar urmele i s-au pierdut in adancuri. In urmatoarele zile, cercetatorii au mai vazut de cateva ori sirena, dar intotdeauna la mare departare. Au intins si un navod dar oamenii marii l-au evitat. Nu aveau nicio dovada. Sirenele erau ceea ce fusesera si la inceputul studiului, un mit. Doar ca de aceasta data, credeau in ele.