Un prieten bun, de confesiune iudaică, mi-a povestit o întâmplare despre bunicul lui. Era iarna lui ’44, al Doilea Război Mondial era în plină vâltoare, iar milioane de vieți erau secerate.
Bunicul lui era tânăr, avea familie și era un bun cunoscător al Cabalei, practicant activ al magiei mozaice, învățat pe linie de neam, transmisă din tată în fiu. Era bun. Chiar foarte bun. Avea întotdeauna la el un simbol – un pandantiv – puternic. Foarte puternic.
Într-una din zile, clădirea în care lucra a fost înconjurată de nemți și toți oamenii au fost scoși afară. Era viscol. Zăpada acoperea cu albul ei totul – oameni, străzi, orașul. Au fost selectați după religie: evreii într-o parte, restul în alta.
Au început să strige la grupul de evrei, în germană, să se încoloneze și să pornească spre gară, urmând să fie urcați în vagoanele înghețate, oprite pe linii, cu ușile ca niște guri flămânde, întunecoase.
Erau escortați de o patrulă de soldați germani, îmbrăcați în mantale lungi, negre, groase. Pe marginea șoselei, în timp ce mergeau, treceau camioane de război turate la maxim, fumul împletindu-se cu fulgii grei de zăpadă.
La un moment dat, o motocicletă a oprit. Un căpitan german a coborât și a cerut explicații unui soldat, intrând în vorbă cu el, întrebând ce se întâmplă cu șirul de oameni.
Bunicul, aflat pe partea opusă a santinelei, și fiind chiar într-o intersecție, a profitat de discuția lor și de neatenția celorlalți nemți – plictisiți și obosiți. A început, încet, un ritual de protecție. Murmura cuvintele sacre, iar pandantivul de la gât i s-a înfierbântat, ca și cum ar fi fost pus pe foc. Știa atunci că era pregătit să-l apere.
Brusc, a rupt-o la fugă într-o parte, împingând santinela din dreptul lui la pământ. Până să se ridice neamțul și să înceapă să alerge după el, bunicul cotise deja pe o străduță laterală. Neamțul striga să se oprească, că altfel trage. Bunicul fugea și se ruga întruna. Întruna.
Deodată, s-a auzit o rafală de mitralieră în spatele lui. Dar exact în acea clipă... a dispărut de pe stradă. Fizic. Din fața soldatului. Din fața gloanțelor. Cu o secundă înainte să-l ajungă...
Și s-a trezit direct în cabana lor de vacanță, aflată la kilometri buni de oraș. A stat ascuns acolo multă vreme. Nimeni nu l-a căutat – pandantivul îl protejase. Trăia. Și asta era tot ce conta.
Războiul a trecut. Cu toate greutățile lui, au trecut și anii. Bunicul a ajuns la vârsta de 89 de ani. Era slăbit, pe pat, dar înconjurat de copii și nepoți.
Într-o zi, i-a chemat pe toți, dar a cerut să rămână singur cu un nepot ales – cel mai priceput dintre ei în studiul Cabalei. A făcut un mic ritual și i-a încredințat pandantivul, punându-l cu grijă în mâinile băiatului și oferindu-i binecuvântarea sa.
Apoi a cerut să rămână singur în cameră. Toți au ieșit în liniște și au închis ușa.
Peste un timp, cineva a intrat să vadă dacă are nevoie de ceva... și l-a găsit mort, cu fața în jos pe pat.
Avea trei găuri de gloanțe în spate – de mitralieră germană. Răni vechi... dar abia acum apărute. Pandantivul nu-l mai proteja. Nu-l mai avea.
Sursa: s-a pastrat anonim, Braila, culeasa in iunie 2025
Albumul selectat nu contine nici o poza.
Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj
Către: Horrorx5
Mesaj:
Horrorx5
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.
