Femeia in alb - dihania care m-a urmarit ani

Femeia în alb - Dihania care m-a urmărit ani

Vă împărtășesc experiențele mele pentru ca, după atâția ani, să mă eliberez de ceea ce am pățit în urmă cu 11 ani. Toată viața mea am crescut și am copilărit simțindu-mă umbrită de supranatural și confruntându-mă cu numeroase experiențe demne de făcut multe filme. Abia acum am parte de liniște spirituală „plictisitoare”, nu tumultoasă.

Povestea mea, cu această ocazie, este mai lungă și o implică pe bunica maternă. Ea obișnuia să facă vrăji, descântece, fusese instruită de o vrăjitoare cunoscută, pe când eu eram mititică. Apartamentul bunicii mele, care fusese locuit de un patron, i-a fost vândut bunicii, însă când s-a mutat acolo, se tot plângea că nu voia să fie singură. Vara, bunica ieșea ore întregi afară, ne vizita, iar eu o întrebam de ce nu stă acasă. Răspunsul ei era:
— Nu-mi place să stau singură în casă.

Mai târziu aveam să aflu de ce...

Bunica mea a decedat în vara lui 2014. Înaintea morții ei, erau multe evenimente care ne dădeau de gândit despre ce făcuse ea în viață. Însă voi istorisi întâmplările de după moarte. Ea a murit în luna iulie, înainte de Sf. Ilie. Și moartea ei nu a marcat un sfârșit de capitol, ci un început de groază ce ne-a terorizat câțiva ani.

După înmormântare, obiceiul era ca timp de 40 de zile o femeie să vină să tămâieze mormântul. Din câte am înțeles, după nici 14 zile, femeia a refuzat să mai meargă. Motivele nu le știam sau mi s-au ascuns.

Vacanța de vară trecea, deja era începutul lunii august. Tata era plecat la muncă. Eu cu mama ajunsesem să dormim în aceeași cameră, după ce, timp de câteva nopți, una din noi auzea, pe rând, bătăi în geam (noi locuiam la etajul 2). Mama auzea prima, eu în noaptea următoare. Eu, dormind mai iepurește, auzeam pași foarte ușori pe hol.

Într-o seară am stat până târziu la calculator, voiam să „simt” că e bunica. În fundul camerei era un trandafir japonez imens, pe care bunica îl admira când ne vizita. În acea noapte, toate ușile și geamurile erau închise. Am pus filmul pe mut și ascultam liniștea din jurul meu. Ceasul arăta 11:30–11:40 noaptea. Era o liniște apăsătoare, prea apăsătoare.

Deodată, programul care reda filmul a intrat în standby – ca și cum aș fi închis filmul – dar eu nu operasem nimic. Calculatorul făcuse „singur” asta.

Mi-am apropiat privirea de acea „ceață” a ecranului și mi s-a părut că disting un contur de față. Apoi am simțit o apăsare ușoară pe umărul drept. În reflexia ecranului, un alt chip vag s-a conturat: foarte fin, ca o pânză groasă de păianjen – o față albă, cu două găuri negre în loc de ochi... și s-a aplecat ușor spre mine.

M-am întors. Nimic. Dar frunzele trandafirului japonez au început să danseze, ca și cum cineva le-ar fi atins cu degetele. M-am apropiat de plantă și am simțit o prezență. Era ea – bunica, admirând trandafirul. Nu mi-a fost frică. Am încremenit, holbându-mă la frunzele care se mișcau lin. O tristețe m-a învăluit și un regret profund. Mi se rupea sufletul, dar nu era plânsul meu.

Ceasul arăta miezul nopții. Am decis să merg la somn. Bătăile în geam deveniseră tot mai dese. Pașii, coșmarurile, toate începuseră.

Coșmarul 1:
Mă aflam într-un bloc în formă de „U”, în mijlocul căruia era o bucată de verdeață cu un pom uscat și un cort prăpădit. Geamurile blocului erau sparte, perdelele fluturau, părea abandonat, dar nu era. Mă simțeam privită de ochi nemiloși la fiecare geam.

Am intrat în cort. Bunica mea era acolo, la o masă joasă. Îmbrăcată în hainele de înmormântare, gemea. Pe masă era sânge. Mi-a spus că nu are ce mânca, nu are ce bea, dar ce e mai rău e că nu poate pleca din acel loc. Era blocată acolo.

Mi-a cerut alimente și mi-a spus că dacă mă grăbesc, prind trenul înapoi. Zis și făcut. M-am trezit.

Coșmarul 2:
Eram în pragul ușii apartamentului ei. Ușa era deschisă, iar ea stătea pe marginea patului, strigându-mă cu o voce tremurândă. Am făcut un pas spre ea, dar cineva m-a tras cu forță înapoi și a închis ușa. Bunica a țipat. M-am zbătut. Un băiat cu păr negru și pelerină lungă, bleumarin, m-a ținut de mâini și mi-a zis:
— Nici gând să te duci la ea! Ai înțeles? Să mă asculți!
— De ce? am întrebat.
— Vei înțelege…

Coșmarul 3:
Am visat-o pe bunica. Îmi făcea cu mâna, chemându-mă. Când m-am apropiat, m-a prins de gât. Strângea tot mai tare. Chipul ei s-a transformat într-un rânjet malefic. Cu ultima putere, mi-am făcut cruce cu limba și cu mâna. Mâinile ei au început să fiarbă, ca o oală pe foc.

A început să vorbească ceva de neînțeles. Atunci am prins-o de gât și i-am zis:
— Dumnezeu este aici. Din iad vii și în iad te vei întoarce!

A țipat ascuțit, inuman. S-a topit în mâinile mele ca ceara de lumânare. Ceata s-a risipit. A apărut din nou băiatul. M-a ajutat să mă liniștesc și mi-a explicat:

— Ce ai văzut nu era bunica ta. Era demonul cu care a colaborat pentru farmece. În timpul vieții nu i-a dat sacrificiul cerut, și a venit pentru sufletul ei. Văzând că nu-l poate lua, a vrut un înlocuitor. Prima a fost sora ta, dar nu a reușit. Așa că a venit la tine.

M-am trezit transpirată, respirând greu. Mama era speriată. Era 15 august 2014. Am mers cu mama la mormânt. Am tămâiat, am dat de pomană flori, mâncare, haine. Lucrurile s-au mai potolit.

După 40 de zile, cineva din familie voia să facă curat în apartament. M-am dus să țin de urât. Am rămas în pragul ușii. Câinele se uita speriat în casă și a fugit, scheunând. Am intrat. În sufragerie, acolo unde fusese sicriul, am simțit o prezență.

Am fost împinsă ușor în spate. Am auzit pași. Am strigat cât am putut:
— Eu plec de aici!

Coșmarurile au continuat ani. Am văzut entitatea: un cap de femeie fără gât, cu părul lung, ochi de pisică și dinți de fiară. Mă trezeam trasă din pat, în poziții imposibile. Tipam noapte de noapte. Nu povesteam nimănui. Nimeni nu mă credea.

Totul a continuat până în 2016, când am plecat în UK. Într-o noapte, în vară, veneam de la pub. Nu bausem alcool, aveam serviciu dimineață.

Pe câmp, după un tei bătrân, am văzut-o: femeia în alb, șchiopătând, cu părul lung acoperindu-i fața. Am înghețat. Mi-am luat soțul de mână și am fugit. El m-a întrebat ce s-a întâmplat.

— Era EA. Dihania care m-a urmărit ani.

După acea noapte, tot anul mi-a mers rău. Am venit în țară, am fost la preot. Nu mai știu exact ce am făcut, dar totul s-a liniștit.

Apartamentul bunicii a fost vândut, după ce trei rânduri de chiriași au plecat fără motiv, speriați, refuzând să se mai întoarcă.

Sursa: Denisa Mia, UK, culeasa in iulie 2025