Castelul huniazilor

Nu, fraților. Nu suntem în Germania sau Croația. Nici Irlanda sau Marea Britanie. Suntem în România, în regiunea central-vestică, unde se păstrează puținele urme rămase din vechea Dacie și din perioada precendentă cuceririi romane. La sfârșitul epocii romane, întreaga zonă era faimoasă pentru prezența numeroaselor zăcăminte feroase, care au făcut din ea unul din principalele centre miniere ale Transilvaniei. În decursul secolelor al XIV-lea și al XV-lea, din turnătoriile Hunedoarei au ieșit arme renumite pentru calitatea lor, iar de la sfârșitul secolului XIX s-a declanșat expansiunea industrială care a dat forța însuflețitoare a regiunii până în secolul XX.

Dar Hunedoara este, mai presus de toate, căminul uneia dintre cele mai puternice familii din Transilvania, Huniazii (sau Corvinii), care îl are drept reprezentant pe marele Iancu de Hunedoara (1387-1456), al cărui fiu, Matei Corvin, a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei.
corvini_2

Castelul Corvinilor
În timp ce castelul Bran și cel de la Sinaia se ridică într-un mod grațios și mândru în mijlocul unor frumoase coline, aspectul celui din Hunedoara este unul tenebros și rece. Domină prin impunătoarele ziduri din piatră întunecată, prin turnurile cu acoperișuri conice și vârfurile ascuțite. Aflându-se în apropierea unei mari uzini siderurgice, fumul emis de furnalele acesteia i-au înroșit zidurile, sporindu-i astfel aspectul sinistru. Zidurile sale ascund povestea figurii lui Vlad Țepeș și ale evenimentelor ce au însângerat Transilvania în Evul Mediu. Este important de menționat că Hunedoara, în virtutea învecinării sale cu Înalta Poartă , a jucat un rol greu de bastion al statelor bătrânului continent.

Istoria
Originile castelului datează, probabil, din epoca romană; în secolele XII și XIII exista o mică citadelă fortificată pe Valea Cernei, traversată de pârâul Zlaști, la poalele munților Poiana Ruscă. Documentele secolului al XIV-lea atestă existența unei fortărețe a familiei de Anjou, care domnea în acea epocă asupra Ungariei și Transilvaniei.

Când Sigismund de Luxemburg a preluat tronul, a dăruit domeniul Hunedoarei unui tânăr nobil pe nume Voicu, ca răsplată pentru serviciile aduse. Fiul acestuia, Iancu Corvin de Hunedoara, fiind un strălucit strateg a fost denumit Cavalerul Alb în urma victoriei împotriva turcilor și astfel a devenit regentul Ungariei și principele întregii Transilvanii. A moștenit citadela de la tatăl său și a metamorfozat-o într-o reședință fortificată în stil gotic.

Construcția s-a desfășurat în două etape: între 1441 și 1446 a fost construit un prim rând de ziduri, în forma unui poligon neregulat și dotat cu șapte turnuri, dintre care patru cu baza circulară, și trei cu baza dreptunghiulară iar între 1446 și 1453 Iancu Corvin a construit capela, corpul de palat constituit din Sala Consiliului și Sala Cavalerilor, turnul cu scară în spirală și aripa sudică, destinată personalului de serviciu.

Castelul a devenit locuința favorită a soției sale, Elisabeta Szilagy. Matei Corvin, devenit rege al Ungariei în 1458, a dezvoltat ulterior proprietatea adăugând stilului gotic și elemente de tip renascentist, definitorii apartamentelor sale private și loggiei. Familia a deținut castelul până în 1508. Au urmat 22 de proprietari până în secolul XVIII; dintre ei, cel mai seamă a fost principele Gabriel Bethlen de Iktár (1580-1629), care a adăugat nobilele ornamente aparținând barocului și renascentismului târziu (aripa Bethlen, turnul Alb, turnul Porții și terasa-platformă pentru artilerie). Din porunca acestuia, intrarea în castel și a podului mobil au fost mutate în poziția lor actuală.

matei_corvin
Matei Corvin
Urmărind firul cronologic, castelul a ajuns în proprietatea Imperiului Habsburgic și transformat în castier general al minelor de fier, utilizat uneori și ca depozit de stocare. Mulțumită intervenției lui Bethlen, edificiul nu a mai suferit alte modificări substanțiale, decât unele incendii, dintre care cel mai violent (1854) a distrus o mare parte din structura de lemn, provocând prăbușirea acoperișurilor.

Au urmat intervențiile de restaurare, prima având loc între 1868 și 1874. Acoperișul de piatră a fost înlocuit cu unul de țiglă, câteva turnuri au fost reconstruite, s-a construit o parte în stil neogotic și au fost refăcute aproape toate interioarele. Tot ce poate fi văzut azi, se datorează intervenției din 1974, când castelul a fost transformat în muzeu.

Cele 50 de camere ale castelului nu mai păstrează mobilierul original, dar acest lucru nu le face să își piardă din splendoare. Sala Cavalerilor, cu cele două nave, și Sala Dietei care păstrează încă urmele frescelor ce acopereau pereții sunt două dintre multele motive ce atrag turiștii să îl viziteze.
Și pe pereții sălii de Consiliu sunt prezente câteva fresce, printre care portretele lui Matei Basarab, domnitorul Țării Românești, și al contemporanului său Vasile Lupu, domnitorul Moldovei. În aripa castelului denumită Matia, o pictură amintește de legenda corbului de la care provine numele seniorului de Hunedoare și al descendenților săi:

Iancu Corvin
Iancu Corvin
Neamul ilustru al Corvineștilor, care i-a dat pe Iancu de Hunedoara și pe fiul său Matei Corvin, regele Ungariei, își trage spița din vitejii cneji români, frații Radu, Mogoș și Voicu. Tatăl celor trei se numea Șerb, adică supus grofilor. Pentru meritele lor ostășești au primit de la rege, ca donație nouă, castelul și domeniul de la Hunedoara. Așa s-a născut dinastia Huniazilor.
Fiul cel mai viteaz al lui Șerb era Voicu Românul, un uriaș cu brațe de oțel, care ridica vițelul în spinare și se putea bate cu ursul. Era ostaș al regelui ungar de la Buda, și-l slujea cu credință, fiind bine răsplătit. Iată o întâmplare hazlie când uriașul Voicu (care avea 12 iatagane de la 12 păgâni uciși în bătălie) ținea în mâini doi turci-prizoniei și încă unul în dinți, învârtindu-i ca pe niște păpușele. Dorea să le arate oștenilor, aflați la masa biruinței, ce putere are în vine. Juca și se-nvârtea, cu turcii, de mama focului. Vestea s-a dus până la Regele Ungariei, care l-a poftit pe Voicu Românul la Buda,ca să-l cunoască pe voinic și să-l înroleze în garda sa.

În drum spre Buda, Voicu și-a luat cu el nevasta și băiatul, pe nume Iancu. Regele l-a primit cu cinste, i-a lăudat puterea și i-a dăruit un inel de aur bătut cu pietre prețioase, zicându-i: -Voicule Românule, ține de la mine acest inel scump! Să nu îl pierzi niciodată, c-o să-ți aducă noroc și mărire. Să fie o amintire pentru toată spița ta, care servește și apără creștinătatea de păgâni!

Întorcându-se de la Buda spre Transilvania natală, Voicu împreună cu nevasta sa și băiatul mititel s-au oprit pe o pajiște, la răcoarea de sub un pâlc de copaci. Au mâncat ei bucate din desaga și s-au întins la umbră, pentru cuvenita odihnă de prânz, deoarece erau trudiți și mai aveau cale lungă până acasă. Neastâmpăratul de Iancu, băiețelul, era iute ca veverița și n-avea somn, tot săcăindu-l pe taică-său cu felurite întrebări copilărești. Ca să scape de el, Voicu și-a scos inelul sclipitor, dăruit de rege, zicând cu lehamite: -Joacă-te, Iancule, cu inelul; numai lasă-mă să dorm o țârâ.

Părinții ațipiseră sub copaci. Iar Iancu a sucit și a învârtit inelul regal, până s-a plictisit de el. Îl lăsă uitat în iarbă, alături de sabia lui Voicu și tolba cu săgeți. Acum, Iancu era atras de croncănitul unui corb obraznic, care se tot frăsuia prin poiană, ba pe-o ramură de salcie, ba pe-un ciot de aproape, unde-l atrăgeau resturile de la masa călătorilor. Ca să se distreze, băiatul i-a aruncat o bucată de brânză și nerușinatul de corb a prins-o din zbor, înghițind-o cu lăcomie.

Era un corb bătrân și negru ca fundul ceaunului. Pesemne că se obișnuie cu drumeții, cârâind din gâtlej, ca să cerșească mâncare. Deodată, ce-mi vede Iancu? Corbul s-a azvârlit iute în iarbă și a înhățat inelul de aur în cioc, așezându-se sus, pe o cracă.
-Vai de mine,ce-mi face tata! și-a zis băiatul. Spurcatul de corb mi-a furat inelul. Mai bine tac. Păi, corbul, dacă-l sperii, zboară departe și nu mai găsesc inelul! Ei, ce-i vine în cap băiatului? Scoate ușurel arcul, pune o săgeată din tolbă, ca să nu sperie pasărea cea hoață, ochește cu grijă și țâști! sloboade săgeata din arc.
-Uhuu, l-am lovit! Se bucură Iancu, țopăind vesel. Atins de săgeată drept în gușă, corbul scapă inelul din cioc și cade grămadă pe pajiște. Croncănitul său jalnic se curmă, pe dată.
-Ce s-a întâmplat!? sare mama din somn.
-Ce-i asta? se deșteaptă Voicu Românul, care-și vede băiețelul cu arcul în mână. Sub plop, în iarbă, corbul cel obraznic mai dă o dată din aripi și apoi rămâne nemișcat.
-L-ai omorât cu săgeata? se minunează mama. Da, cu săgeata! se umflă băiatul în pene. Bravo, băiete! exclamă Voicu. Iancu se lasă în genunchi și culege inelul prețios, înapoindu-l tatălui:
-Corbul mi-l furase și voia să fugă, hoțul. Dar l-am lovit drept în gușă, cu săgeata!

Isprava băiatului lui Voicu Românul răzbătu până la curtea de la Buda. Regelui îi plăcu de Iancu și-l dădu la școală, ca să învețe carte și meșteșugul războaielor.Mai apoi, Iancu deveni mare și puternic precum tată-său. (…) Ca amintire a întâmplării din copilărie, Iancu Vodă și-a așezat pe stemă un corb cu inel în cioc, zicându-și Ioan Corvin de Hunedoara. (în ungurește Huniade).

Capela este considerată una dintre structurile cele mai reprezentative pentru secolul al XV-lea. Din frescele medievale care au decorat inițial pereții au rămas doar câteva fragmente pe altar și la intrare.

Fantana
Fantana
O altă legendă ce învăluie curtea castelului este aceea a puțului săpat de ostaticii turci pentru a fi eliberați. După 14 ani de trudă, stăpânul nu și-a mai menținut promisiunea.Se zice că inscripția săpată pe piatra fântânii poate fi tradusă: Apă ai, suflet n-ai. Mai există o interpretare anume, Cel care a scris este Hasan, care a trăit ca rob printre păgânii din cetatea de lângă biserică.

inscriptia
Inscriptia
Turnul care reprezintă ultimul refugiu al castelului este numit Ne boisa (Nu te teme) și a rămas intact din vremea lui Iancu, precum și turnul Capistrano, după numele fratelui franciscan care a trăit la curte, în calitate de confesor.

Corbul și Dragonul
Până la jumătatea secolului al XV-lea, România era disputată între Regatul Ungar și cel Otoman, și adesea lupta pentru succesiunea la tron îi împingea pe principii Valahiei și Transilvaniei să cadă la învoială cu necredincioșii. Deja Mircea cel Bătrân își plătise trădarea față de trădarea Sigismund de Luxemburg prin pierderea domeniilor sale din Transilvania, redobândite ulterior cu prețul unor sancțiuni grele. De aceea, fiul lui Vlad al II-lea zis și Dracul, deși jurase credință Ordinului Dragonului, a fost constrâns nu o singură dată să negocieze cu sultanii.

corvini_curtea_interioara
Curtea Interioara a castelului
Când Iancu de Hunedoara, vechiul său camarad, a recucerit Transilvania de la turci, tentativa de a rămâne neutru l-a costat tronul și a trebuit să recurgă încă o dată la sultan pentru a-l redobândi.

După Căderea Constantinopolului (1453), poziția Valahiei a devenit și mai importantă, întrucât ea rămânea ultimul bastion în fața Imperiului Otoman. Iancu de Hunedoara l-a sprijinit pe Vlad Țepeș în urcarea sa pe tron, care și-a stabilit capitala la Târgoviște. În același an, Iancu este ucis în luptă și lasă tronul fiului său, Matei Corvin. Vlad al III-lea Țepeș a fost nevoit să plătească prețuri enorme noului rege pentru teritoriile valahe supuse acestuita.

Corvinilor nu le-a plăcut niciodată comportamentul ambiguu al lui Vlad Dracul sau al fiului acestuia. De aceea, în 1462, Matei l-a închis pe Vlad al III-lea în temnițele sale. Totuși Țepeș reușește să se însoare cu Ilona Szilagy, înrudită cu casa maghiară, și a fost eliberat în 1473 grație Papei Pius al II-lea. Curând însă, în 1476, este ucis în vecinătatea Bucureștiului.

Castelul Huniazilor se numără printre cele 10 palate “de poveste” prezentate de huffingtonpost.com, alături de castelul Leslie din Glaslough (Irlanda), castelele Neuschwanstein şi Hohenschwangau din Germania, castelul din Sussex (Marea Britanie), castelul Eltz din Germania şi castelul Lichtenstein din Baden-Württemberg.

Bibliografie:
1. Povestiri și legende din istoria românilor, colecție coordonată de Borin Crăciun, pag. 35-38, 2001
2. www.descopera.ro/dnews/11058529-castelul-corvinilor-din-hunedoara-printre-cele-10-castele-de-poveste-din-lume-galerie-foto

Un articol de Adriana Chivu