Vanatorul

- Cică vine un nou pacient aici!
- Nu mai spune, de ce sună de parcă ar fi cineva important?
- Pentru că e, daaa! Tipu' e nebun rău. Cică s-a internat aici de bună voie, că vede tot felul de monștrii, că se ocupa cu vânatul monștrilor. Nebuni, nebuni peste tot..
Șeful spitalului de psihiatrie „ Saint Ana” aștepta noul său pacient, să-i ia un interviu. De ce? Pentru a-i afla povestea, pentru a știi cu cine are de a face. Camera șefului era întunecată, destul de monotonă, cu perdele pe geamuri, fiindcă domnului Carter, șeful unității, nu-i plăcea lumina soarelui. Un birou, 3 fotolii, 2 biblioteci și 2 sertare cu documente, toate din lemn, acestea reprezentau decorul camerei. Cât timp Cartea aștepta venirea pacientului, își scoase o cutie de trabucuri, un sticlă de scotch foarte scump, cu un gust amărui-dulceag, cum îi plăcea domnului Carter, își aprinse trabucul și începu să-l pufăie. La scurt timp, pacientul ajunse în cameră, Carter făcând pregătirile pentru interviu. Acesta pornise camera, pentru că legea spunea că orice interviu trebuie înregistrat.
- Cum te numești? Întrebă Carter.
- Numele meu este Alexander Vault.
- Vârsta?
- 32 de ani.
- Domiciliu? Locul unde v-ați născut?
- Sunt danez de origini, sincer să fiu. Mi-am schimbat numele după moartea părinților. Dar.. ca să vă răspund la întrebare, sunt din Copenhaga, am crescut într-un mic orășel de acolo, nu-mi amintesc numele. Domiciuliu? Hm.. diverse hoteluri. Nu am un loc stabil, sincer să fiu.
- O întrebare pe lângă.. ce cauți tocmai aici, în Anglia? Și cum se poate să fi danez, ai un accent englez veritabil.
- Oh, accentul? Am folosit o vrajă.
Carter dorea să întrebe ce prostii îndrugă Alexander, dar.. se afla într-un spital de nebunii, nu avea rost, nu?
- În raport scrie că ați fost găsit aproape mort pe stradă, iar după ce ați fost externat din spitalul unde v-ați aflat, ați cerut să fiți internat aici, de ce?
- Asta? Păi.. aș dori să spun pas.
- Foarte bine. Ca ultima cerință, aș dori să-mi spui ceva despre tine. Povestea ta.
- Foarte bine. După cum am spus, numele meu este Alexander Vault, sunt danez la origini, din Copenhaga, născut în orășelul.. ah, da! Idiot sunt.. Roskilde. De fapt, e în apropierea Copenhagei. Am o problemă foarte gravă și de aceea am dorit să vin aici: în primul rând, atunci când am fost născut, mama mea a murit la naștere. Apoi, pe la 3 ani, tatăl meu o luase pe arătură și începuse să consume tot felul de droguri.. de la MDMA, ketamină, heroină, până la halucinogene, precum LSD, salvia divinorum, 2CB, DMT. Într-o zi îmi era sete, iar tatăl meu făcuse rost de un drog nou, de la un trib indo-american. Ayahuasca. E folosit de aceștia pentru ceremonii. Se spune că acest drog creează legături între lumea celor vii și lumea morților, a spiritelor. Practic, sunt niște rădăcini obosite care te fac să halucinezi.. în fine! Tatăl meu puse aceste rădăcini într-un borcan cu apă, pentru că așa se consumă.. apa absorbând toate chimicalele din acea rădăcină. În fine, ideea e că am băut și după jumate de oră am leșinat. Intrasem în moarte cerebrală. Cumva mi-am revenit și totul a fost bine și frumos până la 13 ani. În jurul împlinirii a 13 ani, lucrurile se schimbaseră sesizabil. Începusem să văd tot felul de lucruri, persoane moarte, monștrii și inițial am crezut că înnebunesc. Dar nu era așa. Nu am rezistat mai mult de 10 zile cu acest blestem, fiindcă nu-l pot numi altfel, m-am sinucis. Catolic fiind la origini, pedeapsa pentru sinucidere înseamnă iad. Pe veșnicie. Însuși Dumnezeu, m-a trimis în iad. Nenorocitul ăla m-a trimis în iad, de parcă m-am sinucis pentru nu știu ce! Vedeam morții, la naiba! Cum să trăiești cu așa ceva, hă? În fine.. deja mă împăcasem cu ideea că o să ard pe veșnicie în iad, dar la scurt timp am fost readus la viață. Diavolul mi-a spus că o să mă trimită înapoi pe pământ, fără posibilitatea de a muri, timp de 50 de ani. Cum sinuciderea nu este iertată nici prin pocăință, am renunțat la Dumnezeu. Știam că sufletul meu va avea să-și petreacă miliarde și miliarde de ani în iad, alături de creaturile alea nenorocite care-mi strigau în cap în fiecare seară. Pe la 20 de ani, m-am decis să fac ceva cu viața mea, în afara de a consuma droguri, a fuma și a bea alcool. M-am decis să mă apuc să trimit toate creaturile astea tâmpite înapoi unde le e locul. Am trimis în jur de 100 de demonii și vreo 20 de stafii, strigoi, vampirii și alte creaturii la somn. Dar nu asta mă îngrijora. Ci faptul că acum eram urât și mai tare de demoni. Pentru că i-am trimis înapoi în iad. Și gândul că voi petrece timp cu ei, mă distrugea psihic.. Cum a ajuns mort pe stradă? Eram cu alți trei parteneri într-o vânătoare de mâncători de suflete. Ce sunt ăia? Niște afurisiți de demoni care trag suflete în iad pe veșnicie. Un nenorocit de ăla prinsese o fetiță de 13 ani. Cu toți am încercat să omorâm chestia aia, dar am eșuat. Cei 3 parteneri, au fost uciși de bestie, iar mie mi-a spus:
- Ne mai vedem. Apropo.. misiune eșuată. N-ai idee ce țipă fata asta. Și ce suflet dulce are. Ah, da.. Diavolul a promis ceva.. pactul cu cei 50 de ani a căzut. Dacă o să mori, fix în iad ajungi. Și ce iubit ești acolo jos, n-ai idee! Apropo.. Lucifer a promis că o să vină personal pentru tine, când mori.
Apoi mi-a băgat una dintre gheare în stomac, ca mai apoi să mă arunce în stradă, pentru a fi găsit... nenorocitul m-a lăsat în viață, pentru a-și bate joc de mine.
- Emoționată poveste. Gardienii! Puteți să-l duceți în camera sa. Ședere plăcută, dle. Vault.