Motivată de poveștile fascinante pe care le tot citesc în ultima vreme, m-am gândit să-ți scriu una dintre poveștile știute de mine de la străbunica mea, pe care ne-o spunea deseori la ceas de seară.
Povestea începe demult, pe când străbunica mea era copilă. Pe vremuri, în sat, lumea stătea la poartă seara, până târziu, să discute — erau, cum s-ar zice, „rețelele sociale” ale acelor vremuri.
Ei bine, în satul nostru, lângă biserica veche, își ducea veacul o femeie al cărei nume nu și-l mai amintește nimeni. Ducea o viață „desfrânată”, așa cum era considerată de oamenii de atunci — dar nu din cauza aventurilor pasionale cu vreun flăcău. Nici vorbă, căci în pădurile noastre își avea sălașul un zmeu. Lumea știa de el, și el știa de lume. Dar asta nu-l împiedica să-i facă vizite acestei femei, în fiecare noapte.
O flacără străbătea cerul dinspre pădure spre casa acestei femei despre care vă povestesc, iar oamenii știau mai bine decât să încerce să-l prindă. Înfricoșați, nu mai îndrăzneau să stea pe drum după ce flacăra apărea pe cer. Intrau în case și se rugau să fie feriți de zmeu.
Iată că, după mulți ani, femeia a îmbătrânit. Consumată, probabil, de greutatea păcatului de a „sta” cu zmeul, s-ar fi întors pe calea bisericii, mergând la slujbe și botezându-se, în speranța că acest păcat îi va fi iertat.
Într-una dintre acele seri, străbunica mea, alături de frații și părinții ei, ieșise la poartă, să vorbească cu oamenii, cum se obișnuia. Atunci, bine cunoscuta flacără, arzând mai puternic și mai înfiorătoare ca niciodată, cu o viteză uriașă, a traversat cerul spre casa femeii. Străbunica mea, care fusese până atunci puțin sceptică de existența zmeului — copil fiind — a rămas uimită. S-au retras în case, unul câte unul, dar groaza nu i-a părăsit mintea în seara aceea.
A doua zi, femeia a fost găsită moartă. Avea hainele smulse, icoanele aruncate prin casă — pesemne că fusese forțată să renunțe la credință, în favoarea zmeului. Nimeni nu i-a mai pomenit numele vreodată, din dorința de a ține zmeul cât mai departe. Se spune că, nemaiavând motiv să rămână, zmeul a dispărut de pe meleagurile noastre. Dar a lăsat în urmă groaza și frica, care au rămas în sufletele oamenilor.
Că o fi fost real sau doar o ficțiune, nu știu… dar scânteia din ochii străbunicii mele atunci când povestea era reală. Și puteai simți groaza pe care ea, copilă fiind, o trăise.
Sursa: Alexandra C. Elena, Targoviste, culeasa in iulie 2025
Albumul selectat nu contine nici o poza.
Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj
Către: Horrorx5
Mesaj:
Horrorx5
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.