Tatăl meu lucrează ca taximetrist și, deci, are multe peripeții... anomalice, cum le zice el. De multe ori nici el nu le crede, dar le vede, le aude...
Era o zi obișnuită, avea multe comenzi. Spre seară era foarte obosit, dar totuși a luat o ultimă cursă. Trebuia să ia o doamnă din satul Naslavcea și s-o ducă până în Bălți.
Ei, ok, a luat femeia – era o doamnă în vârstă înaintată, avea un baston. A fost urcată în mașină de nepoata ei, care i-a dat adresa tatălui meu și i-a spus:
– Vă rog mult, nu vorbiți cu ea și nu-i atrageți atenția. Bunica mea are probleme cu sănătatea și merge la spital. – Bine, așa facem.
S-au luat la revedere și a plecat la drum.
Trecând cam de Edineț, a auzit-o pe doamnă bolborosind ceva. N-a tras atenție și a mers mai departe.
– Era aproape ora 1 noaptea, nu m-am grăbit deloc. Trecând pe lângă o biserică, cum fac mereu, mi-am făcut cruce – zice tata. În acel moment am auzit-o urlând... și de fiecare dată când îmi făceam cruce, mă trecea un fior rece prin tot corpul.
„Ei, poate are probleme cu capul”, mi-am zis.
Am ajuns. Au ieșit doi medici și un preot.
– Părinte, ce are doamna? De fiecare dată când îmi făceam cruce, urla ca un lup! – l-a întrebat tata pe preot. – Of, fiule… ea e posedată de un demon. Și-a blestemat propria familie. Încercăm să o ajutăm…
S-au luat la revedere. Tata a pornit la drum înapoi. Pe drum, a văzut o femeie îmbrăcată complet în negru, de parcă era în doliu, făcând semn cu mâna să oprească.
– Hai să fac și eu o faptă bună… măcar nu mi-o fi urât drumul înapoi.
Tata a oprit și a luat doamna în negru. A întrebat-o doar dacă merge spre Ocnița. Ea n-a zis nimic, doar a dat din cap că da.
Timpul trecea greu… de parcă se oprise pe loc. Fiecare kilometru părea că se lungește la nesfârșit.
– Corina, am trecut pe lângă un accident groaznic... ți se îngheață sângele în vene. În gândul meu știam că eu trebuia să fiu acolo.
Am tras cu ochiul spre pasagera luată de pe drum… voiam s-o întreb dacă e totul în regulă… dar ea… nu era în mașină.
M-am oprit să mă spăl pe față, crezând că poate visez. Dar în mintea mea răsunau niște cuvinte:
„Nu e timpul tău. Nu e drumul tău.”
Mi-am făcut cruce și am gonit spre casă.
Tata, în noaptea aceea, n-a mai dormit deloc. De atunci… nu mai ia comenzi noaptea.
Dar totuși… a rămas ceva neclar. Ce-a fost? Cum s-a întâmplat? Nimeni nu știe.
Un singur lucru e sigur: Dumnezeu există.
Sursa: Corina Dubceac, Republica Moldova, culeasa in iulie 2025
Albumul selectat nu contine nici o poza.
Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj
Către: Horrorx5
Mesaj:
Horrorx5
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.