Premonitia tatalui si vizita dupa moarte

Premoniția tatălui și vizita după moarte

În anul 2010 am rămas însărcinată cu cea de-a treia fetiță, pe care nimeni nu știa că o aștept. Am plecat în țară să dau vestea, care nu era bine primită de ai mei, nefiind de acord cu noul meu partener. Am vorbit prima dată cu mama, iar tatăl meu — care deja nu mai judeca bine — avea obiceiul să vină să-mi ceară câte o țigară.

După discuția avută, a venit el din camera lui — care se afla la celălalt capăt al coridorului — deci nu avea cum să audă ce vorbisem cu mama. Se fixează pe burta mea un timp și tot zâmbea. La un moment dat m-am simțit deja aiurea privită, m-am enervat puțin și l-am întrebat:

— Ce ai, de te uiți așa fixat?

El mi-a răspuns calm:

— Ce, tu crezi că nu știu că porți o fată acolo, în pântecele tău?

Mare mi-a fost mirarea. L-am întrebat:

— De ce ești așa sigur? De unde știi?

El a zis:

— Dumnezeu mi-a spus. Eu cu El și cu fata ta am vorbit.

Am rămas înlemnită de uimire și l-am întrebat din nou:

— Și ce ți-a zis fata mea? Dar Dumnezeu?

— Ei, nimic ce trebuie tu să știi vreodată. Asta doar eu, Dumnezeu și fata ta vom ști.

Am plecat a doua zi înapoi în țara unde locuiesc acum. La momentul în care mi-am luat rămas bun de la el, știam că nu va mai exista o altă întâlnire. Nu știu de unde, dar știam că va muri.

După șase luni am primit vestea că a decedat. Am plecat acasă și, în prima noapte de priveghi, nu am vrut să rămân să dorm în casa părintească — de frică. Am dormit la una dintre surori. Geamul din dormitor avea o draperie groasă prin care nu se vedea nimic afară. Am avut grijă să o aranjez bine, să nu rămână niciun colț descoperit.

În acea noapte mi-a apărut în vis. Era afară, la geam, și mă privea liniștit. Arăta exact ca atunci când îl văzusem ultima dată — bătrân, mic de statură. M-am apropiat de fereastră și, în vis, l-am urmărit cu privirea. S-a transformat mergând într-un bărbat înalt și frumos, a trântit poarta — care scârțâia — și m-am trezit brusc. Când m-am uitat la geam, draperia aceea grea, pe care știam sigur că o trăsesem bine, era dată la o parte într-un colț și atârna pe pervaz. Era ora 5 dimineața.

După toate cele petrecute în țară, m-am întors acasă. Într-o noapte, la ora 00:30, s-a auzit o bătaie în geam. Eram la etajul doi. Fostul partener, speriat, m-a întrebat:

— Ce-a fost asta?!

— Nu știu... hai să dormim, am zis eu.

La câteva secunde după aceea, s-a auzit clar un zgomot ca și cum cineva ar fi desfăcut fermoarul unei geci groase. Fostul partener, tot mai speriat, exclamă:

— Natalia! Ce-a fost și asta?!

Am amuțit de frică. I-am simțit prezența. În sinea mea știam că era... răul. Diavolul, poate. Nu știu. Am încercat să ignor, să mă întorc pe partea cealaltă și să dorm.

Dar, la următoarea mea suflare, am simțit o greutate mare pe labele picioarelor. Apoi pe genunchi. Și, deodată, pe piept. Mă apăsa atât de tare încât simțeam că nu mai pot respira. M-am panicat. Am încercat să zbier, dar nu eram auzită. Am încercat să mă mișc, dar nu puteam. Era ca și cum cineva mă ținea de mâini și de picioare.

Am început să spun „Tatăl nostru”, dar nu reușeam să o duc până la capăt. Ceva mă tot oprea. Mintea parcă îmi lua foc. Dintr-odată mi-am adus aminte ce mă învățase tatăl meu: „Când simți că te păzește răul, fă-ți cruce cu limba în cerul gurii.” Am făcut asta de trei ori. Și, brusc, am reușit să termin „Tatăl nostru”. În acea clipă, greutatea a dispărut.

Am sărit din pat, ca arsă. Am fugit la bec și am strigat către fostul partener:

— A fost aici! A fost tata la mine!

Mâna mea dreaptă era complet roșie, iar palma învinețită. Era rece ca gheața.

Sursa: s-a pastrat anonima, Bistrița-Năsăud, culeasa in iunie 2025