O legendă urbană pe care am auzit-o chiar în primul an de studenție vorbea despre criminalul din Hasdeu (complexul principal de cămine din Cluj). După cum au dovedit cercetările ulterioare, legenda se mula pe fiecare campus studențesc din țară, ba și din Statele Unite ale Americii, pentru că am regăsit-o inclusiv recent, pe internet, pe un site dedicat acestui tip de povești din SUA. Pe scurt, legenda spune că o tânără studentă s-a întors noaptea târziu de la o petrecere și, ca să nu își deranjeze colega de cameră, nu a mai aprins lumina, și-a scos pantofii și s-a băgat direct în pat. Dimineața când s-a trezit, a văzut cadavrul colegei în patul vecin, iar pe perete era scris cu sânge următorul mesaj: ”Nu-i așa că te bucuri că nu ai aprins lumina?”. O variantă a legendei era că fata care sosise de la petrecere avea tren spre casă, fiind weekend și și-a luat bagajul gata pregătit de lângă ușă, fără să mai aprindă becul. S-a întors duminică seara și atunci a descoperit crima și mesajul adresat ei. O altă legendă care circula prin Cluj și despre care mulți spun că este fapt real vorbește despre un bărbat care transporta un sicriu gol și care făcea autostopul. L-a luat un camion, iar omul s-a urcat în remorcă, cu tot cu sicriu. O ploaie torențială a început, astfel că omul s-a adăpostit în sicriu, închizând capacul, firește. În ritmul ploii, a adormit. Între timp, camionagiul a mai luat niște autostopiști, care stăteau acum în jurul sicriului, iar ploaia s-a oprit. Omul din sicriu se trezește la un moment dat, și, firesc, aude vocile în jurul lui, dă capacul la o parte și întreabă calm: ”A stat ploaia, fraților?”. Reacția celorlalți cred că o puteți ghici: au sărit de-a dreptul din camion, speriați de moarte. Povestea îi este atribuită unui cunoscut om al străzii din Cluj, Lulu (decedat în urmă cu câțiva ani) și una din variante spune că sicriul transportat nu era al lui, ci chiar al camionagiului, care trebuia să îl ducă la o destinație.
Lui Lulu i-au fost atribuite multe replici celebre, intrate și ele în foclorul urban: spre exemplu, într-o zi îl vede lumea prin oraș trăgând după el o sfoară, fără nimic legat de ea. Se găsește unul să îl întrebe: ”Ce faci, mă Lulule, de ce tragi sfoara aia după tine?”. Răspunsul lui Lulu: ”Da ce-ai vrea mă, ceacanăule, s-o-mping?”. Revenind însă la legende ceva mai ”de speriat”, mitul șobolanilor uriași care trăiesc în coridoarele subterane ale orașelor și se hrănesc cu carne de om se regăsește cam în fiecare oraș mai mare, coexistând cu mitul cavernelor subterane, al rețelelor de tuneluri care fie legau obiectivele principale din oraș, fie erau locurile de fugă ale oamenilor în caz de pericol. În București, mai circulă și povestea aligatorilor din Herăstrău, despre care se spune că sunt aruncați acolo la maturitate de oameni care îi cumpără ca și animale de companie, de mici. Legenda este regăsită în mitologia urbană a New York-ului, doar că acolo se pare că periculoasele reptile se ascund în sistemul de canalizare. Povestea spune că new york-ezii care i-au cumpărat i-au pus în toalete și au tras apa după ei (foto), odată ce au început să crească, astfel că reptilele au atins maturitatea în canalizare și acolo s-au și înmulțit. Tot în SUA circulă de foarte mulți ani legenda răpirilor de copii mici făcute de grupuri sataniste, care îi folosesc în ritualuri, îi ucid și îi mănâncă.
Noaptea de Halloween sau seara balului nasc multe legende urbane
Dincolo de ocean, pasiunea pentru legende urbane (mai ales cele de groază) este foarte mare (la ea a contribuit și industria cinemtografică din plin, inventând anumite mituri sau exacerbând altele). Există zeci, dacă nu sute de website-uri și bloguri care culeg astfel de povești și le transmit mai departe – un singur exemplu este
www.halloween-website.com, care strânge mai toate miturile urbane legate de sărbătoarea Halloween. Unul din acestea se referă la bomboanele otrăvite oferite copiilor care, în noaptea de Halloween, ies costumați pe stradă și bat la uși ca să primească dulciuri. Legenda este reluată an de an de media, emisiuni tv sau comitete de părinți înspăimântați, se trimit emailuri cu avertizări și se pun chiar afișe de către cei îngrijorați. Toată povestea se pare că a pornit de la o întâmplare din anul 1974, când un tată de familie a otrăvit dulciurile și le-a dat intenționat copiilor săi, care au murit (motivul crimelor fiind o poliță de asigurare pe numele copiilor). Criminalul a fost supranumit de presă ”The Candyman” (omul cu dulciurile) și executat prin injecție letală în 1984, în statul Texas. Altă legendă urbană din categoria horror vorbește despre o adolescentă care era babysitter pentru o seară, la o familie cu doi copii, pe care îi pune la culcare și apoi se uită la tv în așteptarea părinților. Telefonul sună și o voce de bărbat o avertizează că va veni după ea. Fata crede că e o glumă proastă, își vede de emisiunea tv, telefonul sună iar, cu același mesaj, care o amenința că ”este aproape” și vine după ea. Fata anunță poliția, care o sfătuiește ca, dacă individul revine, să îl țină de vorbă ca ei să vadă de unde vine apelul, lucru care se întâmplă, desigur, iar poliția o sună pe tânără sfătuind-o să iasă din casă, pentru că bărbatul se afla chiar la acea adresă. Speriată, fata fuge, apare poliția și găsește copiii uciși în dormitoarele lor de la etaj și arma crimei (un topor) lăsată pe podea.
P.S l-am luat de pe google :)
#Horror
