Blestemul care ne-a despartit - dragoste franta sub puterea farmecelor

Blestemul care ne-a despărțit – Dragoste frântă sub puterea farmecelor

Îmi povestea bunica, de când era mai tânără (19–20 de ani), că avea o prietenă bună care voia să se mărite cu un bărbat. El era înstărit, avea avere și pământ, dar ea îl voia pentru că era îndrăgostită și îl iubea cu adevărat. Crescuseră împreună pe o „uliță”, cum zicea bunica.

Părinții lui erau cu nasul pe sus, că ce au ei și câte au ei, și că le trebuie o noră pe măsura lor, nu „ultima de la coada vacii”.
Părinții ei erau fix opusul – știau ce-i aia viață grea, foamete și frig.

Mama lui nu a vrut nicicum să audă că băiatul ei se însoară cu o țărăncuță. Mama fetei nu avea nimic împotrivă... dar nici n-a stat cu mâinile în sân când a văzut că fata ei e luată în batjocură.

Ambele mame au mers la două femei diferite, care făceau deochiuri și „vrăji”. Nu știu dacă erau de etnie sau românce.
Mama băiatului cerea să facă o vrajă, ca el să se însoare cu o femeie înstărită, la fel ca el, și ca țărăncuța să nu pună mâna pe băiatul ei.
Mama fetei cerea o vrajă ca, dacă băiatul nu se însoară cu fata ei, atunci să nu aibă parte de fericire din partea altei femei.

În fiecare zi, cele două mame mergeau fiecare la „vrăjitoarea” ei. Cei doi tineri, văzând că mamele lor se războiesc din cauza iubirii lor, au decis să se despartă, deși se iubeau... (prima vrajă și-a făcut efectul, depărtând țărăncuța de băiat).

Anii au trecut. Mamele au murit. „Vrăjitoarea” băiatului a murit și ea. „Vrăjitoarea” fetei a mai trăit vreo 10 ani.

Băiatul s-a căsătorit cu o femeie din înalta societate. Nu o iubea, nu o aprecia, dar parcă ceva îl ținea legat de ea... nesuportând să stea cu o femeie fără să simtă niciun strop de iubire, s-a spânzurat.

Fata s-a măritat cu un bărbat bun, cu inimă mare, educat, și împreună și-au făcut familie și casă, s-au ridicat din greu, dar frumos.

A murit și „vrăjitoarea” fetei, iar odată cu ea s-a rupt și vraja. De atunci, fata are un gol în suflet și nu știe de ce...

Bunica mea a murit acum 6 ani (avea 74 de ani), iar prietena ei încă trăiește cu golul ăla în suflet.
Când merg în casa unde stătea bunica, o văd pe femeie la stradă, pe banca din fața casei, cu privirea goală și glasul tremurat... și mereu îi dau bună ziua. Iar în minte îmi vine vocea bunicii, când îmi povestea întâmplarea...

Sursa: s-a pastrat anonima, Pecica - Arad, culeasa in iulie 2025