În vara aceea, pe când urma să încep școala, clasa întâi, se făcea că mama tot încerca, în ultimele două săptămâni, să ne pună mai devreme la culcare – pe mine și pe fratele meu mai mare, cu care obișnuiam să stăm în curtea casei până cel târziu pe la ora 23. Mamei nu prea îi plăcea că nu-i dădeam ascultare, dar, într-un final, a cedat și ne-a permis să rămânem afară până după ora 22.
La un moment dat, fratele meu a zărit ceva luminos pe cer și a fugit înăuntru după tata. Mie mi-a spus să rămân acolo și să aștept. Am rămas, ce-i drept, singură în curte, dar parcă împietrită. Nu mai conștientizam nimic din jur: nici noaptea, nici zgomotele, nimic. Eram țintuită pe loc, cu capul ridicat spre cer.
Când s-au întors ai mei afară, inclusiv mama, și m-a strigat speriată, abia atunci mi-am revenit din starea aceea ciudată. Părinții s-au cam speriat și mama ne-a luat repede de mână, spunând că nu e voie să vedem noi așa ceva.
Ce a fost, nu știu. Nu am distins decât o lumină foarte puternică, care, în ochii noștri, a dispărut la un moment dat.
De atunci, de la vârsta de 7 ani și până pe la 37, am fost practic bântuită, în vise, de o invazie extraterestră. Mereu visam cum se năpusteau asupra Pământului. Erau coșmaruri pentru mine, pentru că se repetau foarte des.
De câteva ori, am visat că am fost vizitată – sau mai bine zis „răpită”. Nu știu sigur. Când apăreau personal, acele cinci entități, mă trezeam vag într-un loc care semăna cu o cameră de operații, dar nu ca în spitale, cu faianță, ci cu pereți din inox, totul metalic.
De fiecare dată, o entitate feminină (așa o simțeam, energetic) îmi vorbea mental și îmi spunea să stau liniștită, că nu mi se va întâmpla nimic rău. Alteori îi simțeam cum îmi umblau în zona buricului. Simțeam că extrag ceva, ca un fir… O dată simțeam la cap, de două ori în zona picioarelor.
Două dintre entități îmi făceau ceva. Unul dintre ei părea că mă păzește – de el îmi era cel mai frică, simțeam pericolul. În schimb, entitatea feminină era blândă, stătea lângă mine, parcă doar ca să mă liniștească.
Ce să mai zic... la un moment dat, am început să mă rog la Dumnezeu, să îmi arate, în realitate, dacă ei chiar există. Și... de două ori, am văzut cu ochii mei niște „nave” OZN, foarte mari, diferite, dar totuși asemănătoare ca formă.
Iarna, când scot mâncarea pe balcon, am avut ocazia să zăresc ceea ce am zărit. Fără zgomot, fără nimic. O dată plutea, să zic, la vreo 300 de metri de bloc, chiar deasupra șoselei. Am privit câteva momente, apoi am fugit în bucătărie să iau telefonul, dar, când am ieșit iar afară, nu mai era.
A doua oară a fost la fel. Obiectul era deasupra blocurilor de vis-a-vis.
Nu știu dacă mă crezi sau dacă par nebună, dar așa s-a întâmplat.
După aceea, am început să visez controlat. Adică știam că visez și, când apăreau în vis, le interziceam mental să se apropie. Le spuneam că nu mai vreau, că îmi ajunge. Uneori plecau. Alteori doar stăteau în depărtare… dar mă ascultau.
Sursa: s-a pastrat anonima, Bistrița-Năsăud, culeasa in iulie 2025
Albumul selectat nu contine nici o poza.
Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj
Către: Horrorx5
Mesaj:
Horrorx5
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.
