Strigoiul din familie - povestea mamei mele

Strigoiul din familie – povestea mamei mele

Aș vrea să-ți spun povestea mamei mele despre bunicul meu, care – din păcate – s-a făcut strigoi.

Tatăl ei, adică bunicul meu, nu era un om credincios. Se spunea că mama lui ar fi fost o femeie cu puteri, poate chiar o vrăjitoare, și că ar fi făcut un pact cu cel rău. Nu știu prea multe detalii, dar cert este că, pe 23 februarie 2003, bunicul a murit.

Înmormântarea a decurs normal, frumos, cu preot, colivă și tot ce trebuie. Nimeni nu știa însă că bunicul se născuse cu „căiță” pe cap – un semn care, în credința populară, indică predispoziția spre a deveni strigoi după moarte. Am aflat asta abia mai târziu, de la mătușa mea, care nu fusese prezentă la înmormântare pentru că era plecată în alt județ, la fiica ei.

La câteva zile după ce l-au îngropat, au început întâmplările ciudate. Se auzeau bătăi noaptea, dulapurile se deschideau singure, iar cana pe care mama i-o pusese bunicului pe pervaz s-a spart fără să fie atinsă. Mama simțea o teamă inexplicabilă și spunea că vedea ceva la geam, dar nu putea înțelege ce anume.

În a treia noapte, în jurul orei 2, s-au auzit bătăi puternice în ușă. Mama și bunica erau singure în casă. Bunica a auzit cum cineva o striga pe nume: „Elena, haide cu mine...” Vocea era a bunicului. A crezut că nu aude bine și s-a uitat pe vizor. Ceea ce a văzut a îngrozit-o: o față palidă, cu pielea albă ca varul și cu unghii lungi, ascuțite. Era el, dar nu mai era același om.

Au început să se roage, tremurând de frică. Bătăile continuau, și vocea spunea: „Haide cu mine să vezi cum este când m-ați părăsit...”. Cu câteva luni înainte de moarte, bunica o luase pe mama și fugiseră de acasă, pentru că bunicul le abuza fizic și verbal. Se temeau pentru viețile lor.

După ce a cântat cocoșul, liniștea s-a așternut brusc. A doua zi, mama și bunica au mers la preot. Acesta le-a spus că este vorba despre un strigoi și le-a îndrumat către un om bătrân din sat, cunoscut pentru astfel de cazuri – un anume Nea Victor. Preotul a sfințit tămâie, i-a dat o cruce și un țăruș de lemn, iar Nea Victor a mers împreună cu alți trei bărbați, printre care și mama, la mormântul bunicului.

Când au ajuns acolo, iarba de deasupra era galbenă, arsă, de parcă fusese suptă de viață. Din pământ ieșea un miros greu, de nesuportat. Au început să sape. Când au deschis sicriul, pe capac era o pată mare de sânge. Cu inima strânsă, Nea Victor a ridicat capacul. Ce au văzut i-a îngrozit: bunicul stătea cu ochii deschiși, privind fix spre mama. Zâmbea. Avea barba crescută și albă, iar unghiile îi erau lungi, încârligate, de parcă nici nu mai era om.

Atunci, Nea Victor a înfipt țărușul în inima lui. În acel moment, s-a auzit un mic strigăt – un geamăt scurt, ca un oftat venit din altă lume. Ochii i s-au închis, iar liniștea s-a așternut.

După acest moment, în casă nu s-au mai întâmplat lucruri ciudate. Mama și bunica i-au făcut din nou toate cele de cuviință – colivă, lumânări, pomeni. Casa a rămas neatinsă... mai puțin ușa. Aceea scârțâia mereu, iar mama, de fiecare dată când trecea pe lângă ea, își amintea.

Între timp, Nea Victor a murit – Dumnezeu să-l ierte! A murit și bunica, săraca femeie. Iar mama, acum, are o familie frumoasă și bogată sufletește.

Sursa: Alex, Topoloveni- Bogați, culeasa in iunie 2025