Viata de dupa moarte in religiile precrestine

Nu dorim sa murim. Ne confruntam cu temerea asta atat de acuta incat refuzam sa o constientizam. Cei mai multi dintre noi ducem un trai incadrat in parametrii normali tocmai pentru ca nu ne gandim la ziua in care pur si simplu nu vom mai fi. Si totusi, daca dupa moarte mai exista ceva? Cam toate religiile promit exista unei vieti de dupa si probabil asta este unul din motivele pentru care oamenii aleg sa creada. Nu avem cum sa stim daca lumea de apoi e un loc cu pajisti verzi si ingerasi desprinsi din tablourile lui Botticelli sau din contra, un cazan incins cu miros de pucioasa, dar e interesant de observat cum priveau oamenii de acum mai bine de 2000 de ani conceptul de viata de dupa moarte.

Zoroastrism
Zoroastrismul, una dintre cele mai vechi religii ale omenirii, combina in mod unic dualismul cosmogonic cu escatologia monoteista si se bazeaza pe invataturile profetului iranian Zarathustra (sau Zoroastru) despre zeul suprem al cunoasterii, Ahura Mazda. Creatia, lumina si iubirea sunt asociate cu Ahura Mazda. Pe de alta parte moartea, intunericul si haosul reprezinta taramul lui Angra Mainyu. In acest context, e usor de dedus ca in zoroastrism exista conceptele cunoscute de rai si iad. Sufletul unui proaspat decedat trebuie sa treaca podul judecatii. La baza podului este intampinat fie de o tanara frumoasa fie de o cotoroanta infricosatoare. Fecioara ghideaza drumul spiritul catre rai iar cotoranta il conduce in abisurile iadului. Ceea ce e interesant si probabil unic la zoroastrism este ritual mortii sau Dakhma. Cadavrul nu este nici ingropat nici ars ci abandonat in Turnul Tacerii, o constructie deschisa, circulara menita sa gazduiasca trupurile neinsufletite, care in cele din urma se degradeaza si se descompun de la sine. Asta se intampla pentru ca un cadavru este considerat “necurat”, iar moartea si descompunerea este asociata cu Angra Mainyu. In prezent, practicantii zoroastrismului aproape au renuntat la practica arhaica Dakhma, din motive lesne de inteles si au inceput sa practice incinerarea sau ingroparea.
Religia Maya
Initial mayasii credeau ca sufletele mortilor ajung in Xibalba. Aici se reintalneau cu stramosii, spirite benefice, protectoare care puteau intra in contact cu cei vii, atunci cand li se cerea ajutorul. Conceptiile initiale despre taramul mortilor s-au schimbat cu timpul, in special dupa aparitia crestinismului. Xibalba s-a transformat dintr-un taram al tuturor mortilor intr-un fel de iad, un loc de pedeapsa. Cu cat un suflet petrecea mai mult timp in Xibalba cu atat pacatuise mai tare atunci cand era in viata. Mayasii nu sunt straini nici de conceptul reincarcarnarii. Zeul porumbului (personificat prin gemenii Hunahpu si Xbalanque), planta considerata sacra la mayasi, se coboara in infern unde infrunta demoni si lorzi ai intunericlui. Moare ca apoi sa revina la suprafata si sa renasca. Pamantul insusi devine un organism viu, care se naste succesiv si le ofera oamenilor darurile sale nepretuite. Dar orice dar necesita un sacrificiu, iar mayasii au privit acest aspect foarte serios si foarte…sangeros.
Voodoo
Chiar daca astazi Voodoo este o religie sincretica relativ noua, o combinatie unica de magie africana cu influente catolice, originile sale stau in Africa si sunt probabil la fel de vechi ca si insusi continentul negru. Practicantii de Voodoo cred in existenta unui zeu suprem omnipotent (numit si Bon Dieu in Haiti sau Louisiana), sub a carui conducere se gasesc o multime de Loa, spirite sau zei care patroneaza asupra diferitelor aspecte ale vietii – familie, iubire, sexualitate, fericirie, sanatate, munca, justitie si nu in ultimul rand asupra mortii. Intrucat influentele crestinismului sunt puternice, practicantii voodoo isi ingroapa mortii in cimitire si au ritualuri asemanatoare celor crestine. Spre deosebire de crestinism insa, in Voodoo exista o legatura profunda cu stramosii, care sunt mentionati in ritualuri si carora le sunt aduse ofrande. La randul lor stramosii decedati (care in unele cazuri speciale pot deveni chiar Loa) ii ghideaza si ii ajuta pe cei in viata.
Religia egiptenilor
Probabil nimeni nu a investit atat de mult timp si resurse in cultul mortii, asa cum au investit vechii egipteni. Am putea spune, fara sa exageram, ca egiptenii traiau pentru a se pregati de moarte. Pentru a-si asigura continuitatea vietii si dupa moarte, oamenii aduceau ofrande zeilor si se pregateau din timp pentru calatoria in lumea de dincolo. Trupurile egiptenilor erau mumificate si ingropate alaturi de o colectie impresionanta de itemuri pe care defunctul avea sa le foloseasca in lumea de dincolo. Odata imbarcat in calatoria fara intoarcere, sufletul ajungea in cele din urma in fata zeilor, unde avea loc judecata si procesul de “cantarire a inimii”. Daca inima era mai usoara decat o pana atunci sufletul capata nemurirea. In caz contrar inima era devorata de temuta zeita Amemet, iar sufletul pierdea lozul cel mare. Intregul proces era supervizat de zeul mortii, Anubis iar rezultatul judecatii si insemnarile ulterioare erau facute de Thoth, zeul scrierii.
Paganismul Nordic
In paganismul Nordic exista mai multe taramuri ale mortii. Valhalla este taramul unde vor fi primiti razboinicii morti in lupta. Aici, razboinicii “vor trai” alaturi de Odin si de Valkyrii pana in ziua Ragnarokului, cand vor trebui sa se intoarca la arme. Alti razboinici ajung in taramul Fólkvangr, unde se bucura de a fi in prezenta zeitei Freya (asa cum se mentioneaza in Poetic Edda). Razboinicii morti pe mare sunt intampinati de zeita Ran. Dar majoritatea mortilor ajung in Hel, taramul guvernat de zeita mortii cu acelasi nume. Hel nu este nici pe departe un iad ci un un loc in care sufletele se intalnesc cu strabunii si cumva isi continua existenta, implicandu-se in activitati similare celor pe care le faceau atunci cand erau in viata. E interesant de observat ca paganismul nordic nu impune judecata de apoi sau pedepse pentru cei care au dus un trai nevrednic. Moartea este privita ca un simplu pas de trecere catre o existenta similara. In cele din urma razboinicii se intorc la arme si oamenii simplii isi continua existenta cotidiana. Poemul Völuspá mentioneaza un anume tinut al mortii numit Nastrond, unde “otrava se prelinge pe pereti iar podeaua este impanzita cu serpi veninosi”. Nu stim exact daca Nastrond este varianta nordica de iad dar ceea ce stim sigur este ca influentele crestine au stat in mod clar la baza poemului Völuspá.
Religiile Mesopotamiene
Arallû, Ganzer sau Irkallu sunt denumiri date de vechii mesopotamieni lumii de dincolo, lumea de sub pamant. Ca si in cazul paganismului nordic, nu exista judecata de apoi si sufletele nu sunt repartizate in rai sau iad, in functie de virtutii sau pacate. Mortii ajungeau pur si simplu fantome care se pierdeau in acest taram al umbrelor. Scrierile antice care vorbesc despre coborarea zeitei Ishtar in infern, mentioneaza despre sufletele mortilor ca “praful si tarana le este hrana” si “nu vad lumina, pierzandu-se in bezna”. Aceasta viziune destul de sumbra a vietii de dupa-moarte a fost cu timpul imbunatatita. Scrierea sumeriana “Moartea lui Urnamma” ofera o viziune mult mai optimista a lumii de dincolo, sufletele strabunilor intampinandu-l cu mare fast si bucurie pe conducatorul Urnamma. Mai mult, insusi zeul soare Shamash, coboara in infern in fiecare zi la apus, pentru a-i bucura si pe cei decedati cu lumina si caldura sa.
Samanism
Radacinile samanismului au aparut acum circa 40.000 de ani, facandu-l astfel ancestral, o religie “mama” pentru toate celelalte religii. Samanismul este o tehnica de dobandire a “extazului religios”, spunea Mircea Eliade. Pleaca intotdeauna din interior si cauta sa gaseasca locul sufletului in axis mundi, dincolo de spatiu si timp. Conform samanilor, nu exista moarte ci doar un perpetuu proces de regenare si transmigratie. Sufletul isi aminteste in acelasi timp trecutul si viitorul si este in comuniune perfecta cu natura si celalalte spirite. Practicile samanice au rol de a calauzi sufletul atunci cand acesta rataceste, vindecand in acelasi timp si trupul. Atunci cand sunt in transa samanii pot vizita alte lumi sau dimensiuni si intra in contact cu spirite intelepte care ii calauzesc cu raspunsuri privid rezolvarea problemelor lumesti