Povesti de groaza, povesti horror si intamplari stranii
Meniu
L-am vazut cum a cazut… dar inca e in viata
de Bianca
In lucrarile de ficțiune, un gol in scenariu este o întâmplare neplauzibilă sau o serie de evenimente ilogice, imposibile, care contrazic evenimentele stabilite anterior în poveste. In engleza „plot hole”.
Ziua în care am observat primul gol a fost ziua în care cel mai bun prieten al meu s-a întors din morți.
Eram liceeni și proști. Jake îl chema. Ne plăcea să mergem intr-o casă abandonată din pădure după școală. Lucruri stupide din adolescență. Era un loc mare. Casă cu două etaje, cu subsol si mansarda. Se presupune că o femeie în vârstă construia casa cu ani în urmă pentru a scăpa de viața orașului, dar, din anumite motive, nu a terminat-o niciodată. Probabil a murit. Oricum, casa a fost destul de aproape de finalizare când s-a oprit, dar nimeni nu s-a obosit să o termine și acum stă acolo putrezind.
Așa că Jake și cu mine mergeam la casă și pierdeam timpul, speriindu-ne unul pe altul sau explorând locul. Nu s-a întâmplat nimic care să ne facă să ne îngrijorăm.
Apoi, intr-o zi, scândurile s-au rupt sub picioarele lui Jake când exploram etajul al doilea și el a căzut. Când a lovit primul etaj, a trecut prin el și a căzut în subsol. Am fugit și m-am uitat prin gaura spartă de la primul etaj. Era întuneric (dar de obicei aveam lanterne), așa că am luminat asupra lui. Nu voi uita niciodată ce am văzut.
Una dintre scânduri cazuse in asa fel incat, când Jake a lovit pământul, i-a trecut chiar prin stomac. L-am vazut dandu-si sufletul. Era mort. Eram sigur de asta. Prostia noastră il omorase. Eram șocat. Nu știam ce să fac.
Așa că am fugit. Am fugit din casă și l-am lăsat acolo.
Se inserase când am ajuns acasă și m-am dus direct în camera mea. Nu am vorbit cu nimeni. Am vrut doar să mă bag in pat și să încerc să uit. Părinții mei au încercat să vorbească cu mine, dar am prefăcut că dorm. Mai târziu în acea seară, am primit un telefon de la părinții lui Jake care întrebau unde se află. Am spus că habar n-aveam. Mi-au spus sa-i anunt daca-l vad.
A doua zi trebuia sa merg la școală, iar ritualul de dimineață l-am facut ca într-o transă. Nu voiam să merg, dar nu puteam rămâne acasă. Eram destul de sigur că părinții lui Jake suspectau deja ceva. Așa că m-am dus. Școala a fost … la fel ca de obicei. M-am dus la grupul meu de prieteni și inima mi s-a oprit.
Acolo era Jake.
Stătea acolo, râzând, fiind normal. Când m-a văzut, s-a uitat și a rânjit înainte de a veni spre mine. A făcut o glumă, dar eu nu am auzit-o. Am continuat să mă holbez.
„Hei, ești bine?”, m-a intrebat.
„Dar nu ești…ești bine?”, doar atat am putut intreba inapoi.
„Ei, da! De ce n-aș fi?”, a râs puțin, dar mi-a aruncat o privire ciudată.
„Tu, nu… nu știi nimic?” Am încercat să formulez intrebarea cât mai delicat posibil. Nu am vrut să știe nimeni altcineva, dar m-am gândit că este suficient pentru a-i da indicii.
„Sa stiu ce?”, mi-a răspuns și apoi a sunat clopotelul. Si-a luat ramas bun in graba si mi-a mai aruncat o privire ciudată înainte de a pleca la curs. Eram socat. De ce era prietenul meu aici? L-am văzut murind!
Am mers la curs, dar nu m-am putut concentra. M-am tot gândit la Jake și cum ar fi trebuit să fie mort. Am tot încercat să mă gândesc cum ar fi putut supraviețui, dar pur și simplu nu puteam umple această gaură ciudată a unui mister. După curs, am decis să verific casa.
Jake m-a vazut după ore și m-a întrebat dacă vreau să ne plimbam. I-am spus că nu mă simt bine. Nu era ca și cum nu aș fi fost entuziasmat că prietenul meu se intorsese, dar ma speria faptul ca-l vazusem mort. Nu ar fi trebui să mai fie în viață. Nu ar fi trebuit să fie aici! L-am văzut…
M-am dus la casa in acea după-amiaza, singur.
Când am intrat, am simțit ceva. Ceva ciudat, dar familiar. Era același sentiment pe care l-am avut când l-am privit pe Jake. Am făcut un pas înainte și am privit în jos. Am revazut gaura prin care Jake cazuse! Am scos un oftat de ușurare și m-am aplecat. Nu eram nebun! Mi-am scos lanterna si am luminat gaura. Era acolo scandura care intrase prin Jake, dar…nu si el. Se eliberase? Se regenerase magic?
Cu privirea pierduta spre gaura, am observat ceva. Ceva trecuse prin raza lanternei, ca un fulger negru. M-am dat inapoi, speriat. Știu că ar fi trebuit să fug, dar curiozitatea m-a acaparat, iar partea mea rationala spunea ca fusese doar un animal sau un truc al luminii. Așa că mi-am înghițit frica și m-am aplecat iarasi spre spartura.
Nu am mai văzut acel fulger, dar am observat altceva. Scândurile și resturile de sub gaură dispăruseră. Stiam că ceva nu era în regulă. Nimeni nu putea curăța așa mizerie intr-o clipită.
Am fugit din acea casă. Pe drum am avut continuu senzatia că ceva mă urmărește, dar nu m-am uitat inapoi.
Am ajuns acasă și am închis ușa în spatele meu. M-am aruncat in pat, gandindu-ma la cele intamplate. In cele din urmă, am făcut ce ar fi facut orice adolescent. Am intrat pe internet și am cercetat.
Nu am avut mult noroc la început. Printre explicatii paranormale si ciudate, am vazut o postare care mi-a atras atenția. Era intitulata „Gauri in timp” și fusese postata cu doar câteva zile in urma. Am intract curios.
Toată lumea părea să speculeze ce cauza aceste goluri. De multe ori era vorba de extratereștri sau de dimensiuni paralele. Cel mai bizar dintre comentarii avea o poveste similară. Pe scurt, un barbat povetea cum soția sa a fost ucisă într-un accident casnic, când o parte din casa lor a cedat în timpul unei furtuni. Incercand sa ajunga la ea, a fost lovit si si-a pierdut cunostinta. Cânds-a trezit, stătea în sufragerie, iar soția lui încerca să-l trezească. Casa era în regulă, fără semne de dezastru, iar sotia era … în viață! Era extaziat, dar descria un sentiment ciudat, pe care l-am simtit si eu in preajma lui Jake.
Barbatul nu a rezistat. Pur și simplu era prea ciudat. Așa că a plecat de acasa. Statea la moteluri si se intretinea ajutand oamenii cu mici lucruri. A început să cerceteze si a găsit alți oameni cu experiențe similare.
Toți au descris același lucru. Deci, ce se întâmpla?
I-am lăsat un mesaj spunând că i-am citit postarea și că mi s-a întâmplat ceva similar. Apoi m-am culcat. Trebuia să fiu extrem de alert dacă voiam să încerc să caut semnele pe care voiam să le găsesc.
A doua zi dimineață, m-am trezit și am început sa caut semne. Știu cât de nebunesc suna asta, dar ceva parea să se lege după ce citisem marturia barbatului.
Primele zile, nu am observat nimic (cu excepția acelui sentiment ciudat în jurul lui Jake. Nimeni altcineva nu părea să-l aibă. A treia zi am observat primele semne peste tot. Lucruri care erau o culoare dimineața, deveneau alta culoare noaptea. Un prieten a trecut de la a purta un pulover la un tricou, doar cat m-am uitat în altă parte. Ai crede că oamenii observa aceste schimbări, dar nimeni nu o facea. In timp ce mă tot uitam, erau peste tot.
A trecut aproximativ o săptămână și jumătate până când am primit un răspuns înapoi de la autorul marturiei. S-a prezentat ca Dennis și și-a cerut scuze pentru că a întârziat să răspundă. De ce? Fusese prins în observarea golurilor. Observa aceleași lucruri ca și mine! Totul se potrivea, cu excepția unui singur lucru. După ce a observat un semn scris greșit deasupra unui magazin noaptea târziu, s-a întors pentru o clipă sa priveasca înapoi și a văzut o siluetă neagră plutind lângă el. Era tulbure, ca și cum ai privi figura printr-o ceață care pur și simplu nu era acolo, dar, după ce a trecut, eroarea de ortografie a dispărut.
Un fior m-a cuprins. Mi s-a părut atat de aproape de ceea ce vazusem eu in casă. Acum știam ce căutam.
Nu a trecut mult până am început să-i văd. Trebuia să te uiți la momentul potrivit. Când părea că nimeni nu urmăreste sau nu e atent la acea mică eroare pe care tocmai ai observat-o, atunci puteai să-i distingi. O ceață umbroasă a unei ființe, care pare a fi îmbrăcată într-un halat negru lung, cu gluga. Nimeni nu-i observa.
Începusem să înnebunesc. Nu puteam să spun nimic nimănui și Jake mă tot intreba motivul pentru care nu mai stăteam cu el. Pur și simplu nu ma puteam uita la el. Nu era natural, nu era el! Acele lucruri il adusesera înapoi. Poate că avea ceva destin, habar n-aveam.
Lucrurile au luat o altă întorsătură când am avut o conversație pe Skype cu Dennis. M-a întrebat dacă m-au observat încă. I-am spus că nu și apoi a tăcut mult timp. Mi-a spus apoi ca prietenul lui dispăruse și nimeni nu știa nici macar de existența lui. Atunci am început să pun piesele împreună. Dacă aceste creaturi puteau readuce pe cineva din morți, puteau si scăpa cu ușurință de cineva, nu? Asta însemna că eram în pericol.
M-am oprit. Am iesit afară. Ignoram mesajele lui Dennis. Am încercat să sterg din minte lucrurile pe care le observam constant. Faceam tot posibilul să ignor acele creaturi din umbră când le vedeam. Am încercat chiar să ies cu Jake, dar, de fiecare dată când stăteam împreună, parcă priveam fața unei minciuni. Uitându-mă la el, ma gândeam la acele creaturi. Imi imaginam cum îl trăgeau de pe resturile acelea, scotandu-i acea scândură care-i trecuse prin corp, vindecandu-i rănile de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic…
Am făcut tot posibilul să uit de toate. Cu toate acestea, Dennis era de ignorat. A continuat să-mi trimita mesaje.
În cele din urmă, într-o zi, am primit un e-mail de la o adresa noua, care era în mod clar Dennis. Eram pe cale să-l șterg, dar am citit involuntar subiectul si m-au trecut fiorii. Imi cerea ajutorul. Il urmareau.
Nu știam ce să fac. Dacă Dennis avea probleme cu aceste lucruri, atunci trebuia să ajut. M-am conectat la Skype, i-am adăugat noul cont și am primit imediat o solicitare de chat video.
Dennis era în apartamentul său, cu luminile stinse și părea îngrozit.
„Ce se întâmplă?”, am întrebat în timp ce mă aplecam spre ecran.
„Ma urmăresc, vin din ce in ce mai multi. Și nu doar pentru a umple găurile. Mă urmăresc.”
Si-a luat laptopul și s-a dus in bucătărie. L-a așezat în fața unei ferestre și a deschis draperiile.
Mi s-a oprit inima.
Nu văzusem decât una dintre ele odată. Poate chiar două dacă faceau o schimbare deosebit de mare. Dar in spatele acelei ferestre, erau cel putin cinci, care se uitau spre Dennis cu fețele alea goale, cu glugă. A tras rapid draperiile si a întors laptopul înapoi spre el.
„Vezi? Nu știu ce să fac. Nu vreau să ajung ca Jerry. Spune-mi ce să fac!” Devenea din ce în ce mai îngrijorat. Habar n-aveam ce să-i spun. Nu știam ce sunt aceste lucruri. Nu știam ce vor. Și în timp ce ma bâlbâiam, gandindu-ma la o solutie, i-am văzut plutind în fundal, în spatele lui.
„Dennis!”, am tipat. „În spatele tău!”
S-a întors exact când s-a apropiat primul. Erau o gramada acum. Nu avea nicio șansă.
Primul îl lovi direct prin piept. Dennis a început să se zvârcolească, apucându-se de piept, în timp ce creatura îl ținea acolo. Apoi ceilalți s-au aruncat deasupra lui, consumându-l în prezențele lor întunecate. Nu puteam țipa. Nu puteam să privesc în altă parte. Tocmai urmărisem cum un om se estompează din vedere, în timp ce acele creaturi se îngrămădeau pe el. Apoi, încet, incet, s-au potolit…
Dennis dispăruse. Mi-am înghițit lacrimile când am văzut spațiul gol în care fusese. Știam ce se întâmplase. Era sters. Urma ca nimeni sa nu-si mai aminteasca de el.
Apoi atenția lor s-a îndreptat spre computer. Spre… mine.
Ochii mi s-au mărit în timp ce mi-am dat seama. Eram o problemă în marea lor schemă. Un ghimpe care trebuia smuls.
Nici nu m-am obosit să opresc computerul. M-am intors, sa incerc sa fug, cand am dat nas in nas cu o hoardă de creaturi. În propria mea casă. În propria mea cameră. Spatele meu s-a lipit de birou, în timp ce o umbra ma atingea. Eram impietrit si vedeam cum umbra incepea sa-si distinga degete. Si apoi…m-a lovit.
Nu am simțit fizic mâna înfiptă în pieptul meu. Dar am simțit-o undeva mai adânc. Ca și cum ar fi apucat o parte intimă a ființei mele. M-am simțit încălcat, expus și mai ales … complet îngrozit. Am țipat când a început să se strângă. Ma durea atât de mult. Vederea mi s-a estompat, dar i-am putut vedea pe ceilalți mișcându-se în jurul meu.
Și apoi au căzut peste mine. Negrul m-a lovit din toate părțile. Am țipat, dar nu a ieșit niciun sunet. Simțeam acea mână care ma strangea, trăgând ceva atât de personal din mine.
Atunci am început să nu mai simt nimic… Senzația de frig, durere, teroare se transformase în nimic absolut. Un sentiment puternic și apoi nimic. S-a intamplat incet, până mi-a consumat întreaga ființă. Durerea a dispărut odată cu ea, împreună cu sunetele lumii și viziunea mea. În curând, nimic nu a ramas înaintea mea decât întuneric pur.
Nu mai eram. Știam. Eram mort. Sau mai rau. Nu existasem niciodata. Întins în fața mea nu era altceva decât întuneric. Am încercat să strig în gol, să fug, dar nu am putut face nimic. Chiar mai rau, nici nu aveam un membru de mișcat sau o gură de urlat. Eram doar o esență. Un rest rămas plutind într-un gol interminabil al nimicului.
Sunt încă acolo. În neant. Mă întreb ce se întâmplă acum. Mă întreb care a fost destinul lui Jake. De asemenea, am început să mă întreb dacă aceasta este moartea sau ceva mai rău. Sunt sigur că Dennis simte aceleași lucruri pe care le simt și eu. Aproape că m-il pot imagina și pe el, plutind în același gol. Poate într-o zi ne vom întâlni. Este o speranță pe care încerc să o păstrez în viață. Mă menține sănătos faptul că aș putea, într-o zi, să nu fiu singur aici.
Mi-aș dori să fi fost altfel. Mi-aș dori să-ti pot spune că am luptat și m-am salvat. Sau macar ca am incercat. Dar unele povesti nu au finaluri fericite. Cu toate acestea, sunt sigur că te-am lăsat să te întrebi un ultim lucru. Dacă sunt mort sau … șters, atunci cum iti pot spune asta, acum? Ei bine, bietul meu prieten, tocmai ai descoperit primul tau gol…
Fii precaut.
Povestea de groaza a fost adaptata dupa „Plot Holes” scrisa de u/omegaokami.
Distribuie:
Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide în fereastră nouă)Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide în fereastră nouă)Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide în fereastră nouă)Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide în fereastră nouă)Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide în fereastră nouă)Clic pentru a trimite prin email unui prieten(Se deschide în fereastră nouă)Clic pentru imprimare(Se deschide în fereastră nouă)
CategoriiAltele, Boli mintale, Ciudat, Disparitii, Experimente, Fantome, Fiinte, Filozofice, Halloween, Mituri si Legende, Povesti narate, Povesti Scurte, TeoriiNavigare în articol
Cum sa supravietuiesti in Iad Partea a III-a
Casa pe care moartea a uitat-o
Lasă un răspuns
Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
CautaCaută după:Facebook:
Povesti in trending:
Eu sunt Halloween
Bataile in usa ma trezesc noaptea
Iti stiu toate secretele
Casa pe care moartea a uitat-o
Fenomenul Sandman
A fost doar un vis...
Baba
Sa nu folosesti niciodata Tabla Ouija...
Scrisoarea lui Jane the Killer
Se simte un miros ciudat din baie...
CategoriiCategoriiSelectează o categorieAlteleAmuzantAnimaleBoli mintaleCalculatoare si InternetCiudatCreaturi CiudateCriminaliDesene AnimateDisparitiiEpisoade pierduteExperiente personaleExperimenteFantomeFiinteFilozoficeHalloweenIstorieMituri si LegendeMuzicaObiecte bantuitePoeziiPovesti de incepatoriPovesti naratePovesti ScurteSomnTeoriiVampiriVise Contacteaza-ne
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.
