Inima mamei si minunea din lagar

Inima mamei și minunea din lagăr

- o relatare despre dragostea de mama și sacrificiu -

În casa bunicii, printre mătuși, verișoare, prietene… l-am cunoscut și pe moș Grigore Petică. Nu știu dacă era numele real (Petică), dar așa l-am pomenit.

Împletea papornițe, coșuri din nuiele, alături de femei… Venea cu o soră a lui, mătușa Veronica. Avea o barbă albă, lungă, și mustăți mari, iar nepoata lui îl asemăna cu Lev Tolstoi.

A fost luat la război, să lupte pe front, în tinerețe, spre durerea mamei sale – văduvă – care doar pe el îl avea ca sprijin. Mai avea și două fete mai mici, dar era greu să găsești oameni la muncă, la prășit, la cosit, pentru că majoritatea bărbaților erau pe front. Unii se întorceau… alții nu.

A fost luat prizonier și deportat în lagăr, unde viața i-a fost grea, îndurând toate chinurile: foame, frig...

În marea greșeală – deh, birocrație sau neglijență – a fost declarat mort, căzut la datorie.

Biata mamă… suferea, pentru că era și bolnavă, rămasă fără unicul fecior… A mers la preot, care a sfătuit-o să facă o mormântare cu hainele și pomenile, rânduielile creștinești.

Povestea că atunci când se făceau praznicele, simțea mirosul de mâncare, de colivă, de tămâie...

I-a spus unui prieten – cu care legase prietenie, un băiat aproape de satul nostru – iar acesta a privit lung și i-a zis:

— Cred că îți este poftă de bunătăți, Grigore...

Timpul trecea. Și, într-o noapte, când dormea, rupt de oboseală, a simțit o mână care îl scutura de umăr. Speriat, s-a întors și… a văzut pe mama sa cu o lumânare în mână.

— Mamă! – a spus el speriat – cum ai ajuns aici? Cum de ești aici?

L-a privit mama și i-a spus:

— Grigore, fiule… eu am trecut la cele veșnice. Dar am venit să te văd, pentru că în sufletul meu am simțit că nu ești mort. Am trecut să te văd… să-mi iau rămas bun de la tine.

Apoi a dispărut… lăsându-l cu lacrimi în ochi.

A doua zi dimineață, i-a spus prietenului său:

— Vasile… mama a trecut la cele veșnice. A venit să o văd pentru ultima oară.

Omul l-a privit lung, neștiind ce să creadă…

După trei zile, a venit iarăși. Dar de data asta era îmbrăcată în straiele de sărbătoare cu care pleca la biserică. I-a spus zâmbind:

— Gata, Grigore… am plecat la casa mea. Mă așteaptă tatăl tău, bunicii, rudele…

Și într-adevăr, lângă ea era tatăl… iar mai în spate rudele…

Au dispărut apoi cu toții, de parcă a fost un vis. Iar mama i-a mai spus:

— Curând… o să pleci acasă cu voia Domnului. Dar să ai grijă de surori… să ai grijă de casa părintească, de tot ce este al nostru…

Apoi… a plecat ca un vis. Vasile deschisese ochii… văzuse ceva, dar a gândit că este oboseala… un vis…

Au fost eliberați și au mers împreună până la Mărășești. Iar de acolo au găsit căruțe să-i ducă în sat.

Ajuns în sat… totul era pustiu, schimbat. Doar curtea lor era neschimbată.

A intrat încet… sora-sa mătura bătătura și nu l-a zărit, dar câinele l-a simțit și a început să scheaune, să se gudure… îl crescuse Grigore de mic. Abia atunci l-a văzut sora-sa și a început să plângă, să-l îmbrățișeze:

— Grigore… ai sosit… trăiești!

L-a poftit în casă. Era acum măritată, avea copii… l-a pus să mănânce și au povestit. Au trimis și după cealaltă soră și au depănat amintiri.

Valeria, sora cea mai mare, i-a spus:

— Grigore… mama a trecut la cele veșnice. S-a îmbolnăvit de durere când a aflat că ești mort pe front.

— Știu – i-a răspuns el. A venit la mine…

Dar surorile îl priveau neîncrezătoare… Le-a povestit cum era îmbrăcată… și au rămas uimite.

Apoi a povestit cum simțea mirosul mâncării când făceau pomenile, iar prietenul lui l-a susținut.

Apoi… Grigore a rămas să stea în casa bătrânească a mamei sale, pentru că sora lui construise pentru ea și familia ei în aceeași curte. Muncea cu ziua, Grigore… era priceput și, cum fusese felcer, știa să trateze beteșuguri… scotea și dinți… și lumea îl căuta.

Nu știu dacă a fost însurat… dar știu că bunica, la vremea tinereții, a fost logodită cu el. Dar… frontul, lagărul i-a despărțit…

Venea mereu la noi… o ajuta pe bunica și, uneori, avea grijă de mine când bunica pleca la oraș cu treburi…

Sursa: Doina Coman, Piatra Neamț, culeasa in iulie 2025