Era anul 2015. În zona Moldovei, în noaptea Sfântului Andrei, se păstrează mai multe tradiții și superstiții. Una dintre ele e ca băieții din sat să fure porțile fetelor frumoase, ca semn de simpatie și amuzament. A doua zi, fiecare om își recuperează poarta – nu se duceau departe, mai mult era o joacă de tineri. Tot în noaptea asta, se spune că umblă strigoii. Bătrânii obișnuiau să pună usturoi la geamuri și la uși, să facă cruci cu zeamă de usturoi, ca să alunge răul și spiritele. Noi, de câțiva ani, renunțasem la tradiția asta, că ni se părea învechită. Poate ar fi trebuit să o păstrăm... În seara aceea eram acasă doar eu și frățiorul meu mai mic – eu aveam 16 ani, el 12. Ne uitam liniștiți la televizor. Părinții noștri erau plecați în vizită la niște fini și trebuiau să se întoarcă târziu. La un moment dat, în jurul orei 22:00, prietenii mei – colegi de liceu și vecini – au venit să îmi fure poarta. Erau câțiva băieți care glumeau și râdeau, ca în fiecare an. Dar ceva i-a oprit. A doua zi, când ne-am întâlnit la școală, mi-au povestit că în timp ce încercau să scoată poarta din balamale, s-a aprins lumina de la becul din fața casei și în ușă a apărut un bărbat înalt. Foarte înalt. Stătea nemișcat în prag, cu umerii drepți, privind în tăcere spre ei. Avea o față palidă, aproape ca varul, și o privire rece, fixă. Părea supărat. Prezența lui i-a făcut pe băieți să încremenească și să o ia la fugă. Când mi-au povestit asta, am simțit un nod în stomac. La ora la care s-a întâmplat totul, tatăl meu era încă plecat de acasă. Eu și fratele meu n-am auzit niciun zgomot, nici pași, nici ușă deschisă. Casa era liniștită, televizorul mergea încet. Le-am cerut să-mi descrie mai bine omul. Și am simțit cum mi se ridică pielea pe mine. Nu semăna deloc cu tatăl meu – nici ca înălțime, nici ca postură, nici ca expresie. M-am gândit imediat la bunicul meu, care murise cu câțiva ani în urmă și care nu suporta musafirii nepoftiți. Poate chiar el era, venise să ne păzească. Nu știu ce era, dar și acum, după 10 ani, mă trec fiorii când îmi amintesc.
Sursa: Bianca Bîrsan, Botoșani, culeasa in iulie 2025
Albumul selectat nu contine nici o poza.
Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj
Către: Horrorx5
Mesaj:
Horrorx5
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.