uitate ca o poveste care nu mai conta. M-am simțit, pentru prima oară în mult timp, liniștită.
Într-adevăr, tocmai rostise un adevăr pe care mintea mea, cu toate uneltele ei ascuțite de introspec
putea-o face. A pus în cuvinte un reflex al meu, unul care-mi aparținea de atât de mult timp
pentru a-mi păzi sinele într-un turn de fildeș. O fac pentru că... îl caut pe al altcuiva. Încerc
dea drumul. Și, fără să-mi dau seama, am uitat să mai fiu. Să mai vreau.” Ridic ușor din umeri,
îmi e, de obicei, refugiu și armură. „Tu... tu ai reușit ceva ce puțini pot. M-ai făcut să doresc
un nimic. Dar dacă e al tău, îl voi contempla oricum.” Inspir adânc. Un surâs oblic îmi trădează
să recunosc o asemenea captivitate. Din colțul ochiului, îi observ silueta cum se ridică, cum
Și-atunci, aproape fără să vreau, mă ridic. Îmi iau sticla, ca pe o scuză de prost gust, și o
rece care contrastează cu căldura care mă încinge din interior. „Spune-mi ce vrei să știi despre
fiu înțeles. Nu mă mai iluzionez cu ideea asta. Ci doar pentru a fi citit... ca pe o carte, cu margi
Dante era, fără îndoială, o enigmă în sensul cel mai pur al cuvântului. Mult mai mult decât
