— Știu că doar mă tachinase, dar nu pot să nu simt rușinea circulând vie prin mine încă
— concrete față de el, și apoi... chiar cred că este un bărbat cu bune intenții. Așa că
— totuși? Ei bine... cu sinceritate îmi recunosc că nu. „Nu cred c-ai mai fi poftit la preparatele
— paste, acoperit bineînțeles, iar spre surprinderea mea, prima senzație de care am parte
— situăm în același loc, mă simt tot mai copleșită de prezența lui Marco. Îmi prind buza inferioară
— comod întâi? Să știi că mâncarea nu fuge nicăieri.” Și nici eu, dar partea asta aleg s-o
— Imediat ce pășim în interiorul bucătăriei, mă așez pe un scaun la masă și lipesc mai bine
— ea și-i răspund ridicând ambele sprâncene, deja uitând o parte din discuția aceea, semn
— să jur că sclipeau. O clipă mai târziu las un surâs să-mi cucerească buzele și ridic bărbia
— ❝Sau le-ai gătit cu dedicație? Dar nu cred că ești și medium, nu? Știai că urma să vin?❞
— Îmi așez coatele pe blatul din lemn masiv, iar bărbia o sprijin în palme, fără a mă da în
— total un pachet de țigări. ❝Sunt ok, iar dacă răcesc oricumo să dau vina pe tine.❞ Spun
