— Fumasem câteva țigări una după alta, în timp ce persoana de la celălalt capăt al liniei
— și aprobam câteva aspecte pe care le aprobasem și mai devreme, cât timp inima mea
— fără să mă plimb dintr-un capăt în altul al terasei. Era atât de liniște acum, încât dacă
— au făcut și ele un plonjon direct în bălțile pline din serile anterioare, ploioase de altfel.
— ❝Te l ho già spiegato tre volte. Mi fai impazzire!❞ Îmi mușc buza de jos, nu senzual, ci
— drăcoveniile, asta ca să observ că bateria mai avea 3 adieri de vânt. Un oftat zgomotos
— Un ciocănit mărunt în stâlpul de lemn al terasei se face auzit abia în clipa în care liniștea
— a ceva important. Dar i-ar fi prins bine niște aer, dat fiind faptul că toată ziua și-o petrecuse
— grijă de ea în noaptea ploioasă, iar un zâmbet mărunt îi răsări pe buze. „Iartă-mă, nu
