ci prin felul în care există. Era genul care se învăluia într-o tăcere controlată, dar nu apăsătoare
— te făcea să vrei să înțelegi ce e dincolo de suprafață. Când s-a așezat lângă mine,
Zâmbesc ușor, aproape jucăuș, în timp ce îmi legăn picioarele în apă, deja obișnuită cu
îmi oferise libertatea de a alege ce anume voiam să știu despre el. Era un gest simplu, dar
Așa că am ales ce mi s-a părut... cel mai sigur. Sau, cel puțin, suficient de delicat încât
într-un ambalaj diferit. „Pari genul care preferă liniștea în locul haosului. Genul care se ferește
„care rezonează cu tine... sau cu felul tău de a gândi.” Mi-am întors privirea către apă.
de un nou început. Iar Blaise mi-l oferise, indirect. Poate și Dante căuta același lucru.
Deși chipul ei rămânea întors, refuzându-mi privirea cu o nonșalanță care, în mod paradoxal,
care mă regăseam, privind-o nu ca pe o femeie, ci ca pe o enigmă bine scrisă, cu margini
tăiată dintr-un vis precis. Curbura gâtului, suficient de delicată încât să pară fragilă, dar sufici
constante. Atingerea ei asupra universului era subtilă, dar reală. O liniște blândă se lăsase
