care mă regăseam, privind-o nu ca pe o femeie, ci ca pe o enigmă bine scrisă, cu margini
rotunjite de tăceri. Profilul ei se contura în lumina lunii cu o asemenea măsură încât aproape îmi venea să cred că arhitectura divină are un simț estetic remarcabil când vrea. Linia mandibulei,
