aproape didactic, ridicând paharul la gură. "Nu te-am perceput ca fiind acidă. Doar... precaută.
înflorea deja pe buze — acela larg, ușor ironic, care trăda gropițele rareori vizibile, acelea
mascat." Îi privesc reacția, atent, dar fără presiune. Genul acela de privire care pare că îți
Râdeam de situația în sine. De comicul subtil al faptului că ne catalogam reciproc din primele
„Curiozitatea ta nu face decât să o hrănească pe a mea.” Vocea mea e calmă, dar și ușor
„suficient de mult încât să permită cu adevărat asta.” Îl privesc o secundă în tăcere, apoi
Mă opresc. O pauză mică, intenționată, cât să creez un spațiu între noi — nu de distanțare,
„enumerat mai devreme te-am numit ciudat.” Îmi întorc privirea spre el din nou. „Ci din felul
„de invidiat, recunosc.” Îmi încrucișez brațele pe piept, fără defensivă. Doar gândită.
„în avantajul tău. Deși nu știu dacă te ajută sau te izolează.” Era ușor să vorbesc cu el.
poți turna adevăruri pe tavă și tot nu te vor înțelege. Cu el, însă, lucrurile păreau să curgă
sub luminile difuze. M-am așezat pe margine, lăsându-mă pe vine, apoi mi-am coborât picioarele