am simțit greutatea adevărului apăsând pe pieptul meu, am întors privirea către monitoarele
care amenința să se ridice prea sus, prea repede, precum un zmeu tras de un vânt neprevăzut.
Prezența ei avea ceva din liniștea rară a dimineților de toamnă — acelea în care frunzele
până să o cunosc pe Nadine, nici nu știam că o caut. Eram doi oameni care nu se cunoșteau
exact ce trebuia să spunem sau cum să ne comportăm, era clar că niciunul nu-și dorea
Nu știu dacă a fost zâmbetul ei sau felul în care privirea i s-a așezat pe mine, dar în acea
asupra activității ce pulsa în jurul nostru în cadre albastre și coduri fără sfârșit. „Nu... întocma
„în unele cazuri.” Mă auzeam spunând fraza aceea și m-a amuzat, preț de o clipă, cât de
„Nadine,” am spus, privirea mea întâlnind-o pe a ei cu o blândețe neașteptată, „nu ai nevoie
Un zâmbet leneș, poate chiar sincer, mi s-a așezat în colțul buzelor. Era ciudat să mă simt
pe chip, neliniștite, dar autentice. Și pentru prima oară după mult timp, am realizat că nu
— ༺ ℒove breaks under the crush of power's desire.._5191
