Prezența ei avea ceva din liniștea rară a dimineților de toamnă — acelea în care frunzele
cad fără grabă, iar lumea întreagă pare să-și țină respirația. Era un calm tăcut, dar adânc, care îmi alina freamătul interior fără să-mi ceară nimic în schimb. O mângâiere pe care,
