Un zâmbet leneș, poate chiar sincer, mi s-a așezat în colțul buzelor. Era ciudat să mă simt
atât de degajat în preajma ei, ca și cum sufletul meu își găsise, pentru o clipă, un spațiu în care să nu mai fie în alertă. Îi studiam trăsăturile — felul în care emoțiile îi dansau discret
