mele. Devenise constantă. O prezență fantomatică în absență, un ecou care persista și după
adunat mai mult pentru vinul spumant decât pentru detaliile arhitecturale ale clădirii inaugurate.
știm că începe. O întrebare banală, un pretext bine mascat. Și răspunsul ei, la fel de criptic
Iar eu, cel care în mod normal înlocuiam empatia cu un soi de stoicism rece și estetic, m-am trezit
Știam că minte. Nu cu intenție. Ci cu acel mecanism familiar celor care au învățat să spună „sunt
eveniment. N-a fost un gest nobil, ci o evadare deliberată. Oprire la farmacie, apoi la supermarket
Ajung, într-un final, la ușa ei. Două pungi într-o mână, un buchet de bujori în cealaltă, gest de
mila oricui. Nu și mie. Eu am simțit, mai curând, o formă ciudată de duioșie, amestecată cu
îmblânzi suficient cât să nu pară complet cinic. Privirea ei, încercarea de a se redresa în pat,
Am auzit ciocănitul scurt în ușă — nu suficient de tare încât să mă sperie sau să mă scoată
invitând persoana să intre, convinsă fiind că este Nadine, trimisă de Dante ca să mă verifice
ținând un buchet de bujori de parcă era cea mai firească extensie a mâinii sale, iar în cealaltă
