îmblânzi suficient cât să nu pară complet cinic. Privirea ei, încercarea de a se redresa în pat,
felul în care bujorii din mâna mea păreau brusc mai puțin fragili decât ea, toate astea îmi spun contrariul. Dar n-o spun cu voce tare. Nu încă.


Ajung, într-un final, la ușa ei. Două pungi într-o mână, un buchet de bujori în cealaltă, gest de
mila oricui. Nu și mie. Eu am simțit, mai curând, o formă ciudată de duioșie, amestecată cu
îmblânzi suficient cât să nu pară complet cinic. Privirea ei, încercarea de a se redresa în pat,
Am auzit ciocănitul scurt în ușă — nu suficient de tare încât să mă sperie sau să mă scoată
invitând persoana să intre, convinsă fiind că este Nadine, trimisă de Dante ca să mă verifice



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!