1462 poze   2439 vizite

nothing as good as us ll eps02

                     ― playlist: rb.gy/mc0vbz
                          2) rb.gy/oivpm4
s-ar putea auzi între camere. Nu închiriezi spațiu în mijlocul altor vieți dacă tot ce vrei e izolar; Asta nu e enigmă. E contradictie. Dacă tăcerea e o virtute, de ce simțeau nevoia s-o îmbrace în zgomot? Era ironic. Toți voiau să pară de neatins, dar trăiau în case unde oricine putea intra
s-ar putea auzi între camere. Nu închiriezi spațiu în mijlocul altor vieți dacă tot ce vrei e izolar
și ieși după bunul plac. Asta scria în contractul de închiriere, nu? Asta plătiserăm cu toții, liber; de-a fi observați, analizați, ignorați sau disprețuiți în mod egal. Am pufnit scurt în gând, un gest care n-a reușit să urce până la buze, am fost dresat prea mult timp să nu ofer nicio reacție
și ieși după bunul plac. Asta scria în contractul de închiriere, nu? Asta plătiserăm cu toții, liber
gratuită. „Nu chiar...” am rostit, calm, luând o gură din ceai. Am lăsat liniștea să curgă o secundă; poate două. Apoi am continuat, cu aceeași lejeritate controlată cu care ai deschide un dosar vechi: „Și ți-aș putea întoarce întrebarea, dar judecând după cum arăți... răspunsul mi
gratuită. „Nu chiar...” am rostit, calm, luând o gură din ceai. Am lăsat liniștea să curgă o secundă
l-am primit deja.” Îi întorc vorbele nu dintr-un capriciu retoric, ci dintr-o speranță tăcută, că; poate, auzindu-le rostite din altă gură, o să-i pară cât de goale au sunat dintr-a lui. Nu pentru că mă inspirau, ci pentru că uneori, oglinda e mai tăioasă decât orice replică.
l-am primit deja.” Îi întorc vorbele nu dintr-un capriciu retoric, ci dintr-o speranță tăcută, că
⸺ Zayaan simţi cum privirea acestuia îi pătrunde până în oase, un cercel invizibil care-i strângea; pielea cu o presiune constantă, ca un ac care se tot înfige fără să doară, dar care nu-ţi dă pace. Îl irita dincolo de orice căci, de obicei, era el cel care culegea detalii, nu invers. De ce dracu se
⸺ Zayaan simţi cum privirea acestuia îi pătrunde până în oase, un cercel invizibil care-i strângea
⸺ holba? Îi cerea în mod indirect să afle cum e să aibă ochi la spate? Se simţea ca o pradă; prinsă în lumina reflectoarelor, iar asta îl făcea să-şi încleşteze uşor maxilarul. Trase aer în piept, un gest aproape instinctiv—era probabil modul lui de a-şi calma instinctele—ca un fel de armă
⸺ holba? Îi cerea în mod indirect să afle cum e să aibă ochi la spate? Se simţea ca o pradă
⸺ ascunsă sub piele, apoi, fără să-şi schimbe postura, privirea lui se făcu mai tăioasă, mai; rigidă, fixă pe bărbatul din faţa lui. „Amuzant,” zâmbi în colţul gurii, dar nu cu acea intenţie comică—era mai mult satirică, o expresie acompaniată de felul în care sprânceana îi juca în aer.
⸺ ascunsă sub piele, apoi, fără să-şi schimbe postura, privirea lui se făcu mai tăioasă, mai
⸺ Iritarea i se simţea în muşchii feţei, dar nu avea chef să se întindă pe vorbe inutile. „Dacă; vrei să mă studiezi, fă-o bine. Nu cu ochii unui copil care încearcă să descifreze o carte cu pagini rupte.”
⸺ Iritarea i se simţea în muşchii feţei, dar nu avea chef să se întindă pe vorbe inutile. „Dacă
Lent , nu din precauție, căci individul din fața mea nu emana nici cea mai vagă amenințare, ci; dintr-un automatism disciplinat, las cana cu ceai pe blatul din spate. Cel mai probabil avea să rămână acolo uitată, până când timpul sau plictisul îmi vor reaminti de existența ei.
Lent , nu din precauție, căci individul din fața mea nu emana nici cea mai vagă amenințare, ci
Expresia îmi rămăsese nemișcată, ca un vechi obicei dintr-o viață în care chipul era singurul; lucru ce nu avea voie să trădeze nimic. Și, sincer vorbind, ce reacție poți oferi unui om care îți trezește aceeași vibrație emoțională ca un perete de beton? Poate forțam nota. Poate aș fi
Expresia îmi rămăsese nemișcată, ca un vechi obicei dintr-o viață în care chipul era singurul
putut să fiu adultul din încăpere și să pun punct acestui schimb inutil. Dar există ceva adânc; sădit în fiecare bărbat, o nevoie latentă de a-și susține masculinitatea, de a o înveli în replici, în postură, în neclintire. Masculinitate sau ego, două fețe ale aceleiași monede. Și moneda,
putut să fiu adultul din încăpere și să pun punct acestui schimb inutil. Dar există ceva adânc
în seara asta, o aruncasem în aer. Pas după pas, calm, calculat, trag un scaun și mă așez; în fața lui cu o naturalețe atât de firească, încât ai fi zis că mă pregătesc să beau un whisky cu un vechi prieten, nu să-l măsor tăcut pe un străin care-și poartă traumele ca pe niște decorații
în seara asta, o aruncasem în aer. Pas după pas, calm, calculat, trag un scaun și mă așez

Comentarii album • 3
Darkmocracy 17 mai 2025  
pe autopilot. -Selene
Raportează
Darkmocracy 14 mai 2025  
să-i dai culoare, să o guști din plin… chiar dacă știi că uneori, inevitabil, o să doară.” Fac o pauză. Nu pentru efect, ci pentru că simt nevoia unei ancore. Îmi ridic paharul de limonadă, iar prospețimea lămâii îmi alină glasul. „Cât despre gluma mea...” adaug apoi, cu o sprânceană ușor arcuită și un zâmbet ce redevine ușor jucăuș, „pentru cineva care se laudă cu talentul de a sparge coduri, ți-a fost al naibii de greu să decodezi ironia dintr-o simplă glumă.” Îi ofer un scurt moment de tăcere, cât să mă asigur că înțelege că nu e o lovitură, ci mai degrabă un dans verbal — o joacă serioasă între doi oameni care se citesc cu prudență. „Nu îmi permit,” continui, ceva mai blând, „să judec relația ta cu Blaise. Sunt convinsă că, dacă există, e construită pe motive solide… autentice. Voi doi nu aveți aerul celor care-și dau mâna ușor. Mai degrabă semănați cu doi camarazi care au supraviețuit împreună pe frontul unei lumi cinice. Prietenia voastră pare tăcută, dar plină de coduri de onoare… și cine sunt eu să mă joc cu un astfel de cod?” Mă opresc acolo, nu pentru că aș fi terminat ce aveam de spus, ci pentru că știu când să las cuvintele să respire. Și pe el — să aleagă dacă le va asculta sau doar le va închide într-un sertar al minții, alături de alte lucruri pe care nu e pregătit să le recunoască încă. -Nadine (pagina 9)
Raportează
Darkmocracy 14 mai 2025  
mărturisi un secret vechi cât lumea, „e în firea mea să vorbesc în dodii. Aluzii, ambiguități… sunt monedele cu care cumpăr atenția celorlalți.” -Nadine (pagina 7)
Raportează
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou. Mesajul a fost trimis.