în seara asta, o aruncasem în aer. Pas după pas, calm, calculat, trag un scaun și mă așez
în fața lui cu o naturalețe atât de firească, încât ai fi zis că mă pregătesc să beau un whisky cu un vechi prieten, nu să-l măsor tăcut pe un străin care-și poartă traumele ca pe niște decorații
