1462 poze   1948 vizite

remind you again ll backyard

zonă care, poate, i-ar fi încă incomodă. Că va fi ascultat doar dacă va alege să fie auzit. Întrebar; lui, cea care mă viza pe mine, îmi stârnește un alt zâmbet — unul dintr-o categorie rară: acela pe care îl porți mai întâi în suflet, înainte de a-l afișa pe chip. „Cred că da...” răspund, cu
zonă care, poate, i-ar fi încă incomodă. Că va fi ascultat doar dacă va alege să fie auzit. Întrebar
o voce moale, aproape șoptită, în timp ce privirea mi se rătăcește pentru o clipă în spatele lui,; acolo unde umbrele grădinii se adunau cuminți în întuneric. „Când eram mică, bunica îmi citea basme seară de seară. Erau magice, înfricoșătoare, uneori crude, dar mereu fascinante. Iar
o voce moale, aproape șoptită, în timp ce privirea mi se rătăcește pentru o clipă în spatele lui,
când am crescut și am început să descopăr lumea literaturii, ceva în mine s-a trezit cu o; foame pe care nici acum n-am reușit s-o potolesc. Am devenit dependentă... nu de povești în sine, ci de felul în care ele puteau colora realitatea. De contrastul dintre alb și negru, și tot ce
când am crescut și am început să descopăr lumea literaturii, ceva în mine s-a trezit cu o
În ultimii ani, viața mea s-a conturat în jurul unei singure constante: munca. A fost alegerea; mea — deloc romantică, dar eficientă. Am fugit cu bună știință de tot ce ar fi putut implica un risc emoțional real. Orice legătură care îmi putea atinge sufletul a fost, automat,
În ultimii ani, viața mea s-a conturat în jurul unei singure constante: munca. A fost alegerea
trecută la capitolul pericol evitabil. Și-am rămas singur. Conștient. Asumat. Nu din resemnare,; ci dintr-o nevoie calculată de stabilitate. Au existat, firește, distrageri — nopți haotice, oameni de moment, conexiuni temporare care mi-au servit drept ecou al unei vieți pe care nu
trecută la capitolul pericol evitabil. Și-am rămas singur. Conștient. Asumat. Nu din resemnare,
o voiam pe deplin. Dar toate au fost trecătoare. Niciuna nu a rămas. Niciuna nu trebuia; să rămână. Eu mi-am fost singurul reper. Singura regulă. Singura siguranță. Iar în ultima perioadă, Blaise a fost singurul care s-a strecurat, fără prea multe întrebări, în acest spațiu restrâns.
o voiam pe deplin. Dar toate au fost trecătoare. Niciuna nu a rămas. Niciuna nu trebuia
Și apoi a apărut Nadine. Fire artistică. Sentimentală. Atipică. Complet diferită de tot ceea; ce am tolerat în jurul meu în ultima vreme. Și totuși, mă atrage. Nu într-un mod brusc, violent. Ci tăcut, subtil. Ca o idee care se instalează în minte și refuză să plece. Nu-mi rescrie
Și apoi a apărut Nadine. Fire artistică. Sentimentală. Atipică. Complet diferită de tot ceea
convingerile, dar îmi activează întrebări pe care, în absența ei, nici nu le-aș fi formulat.; „Îți mulțumesc.” Zâmbetul pe care i l-am oferit nu a fost studiat. A fost sincer. Rar. Însoțit de ridicarea paharului într-un gest tăcut, un fel de noroc pentru felul în care a știut să mă citească.
convingerile, dar îmi activează întrebări pe care, în absența ei, nici nu le-aș fi formulat.
Pentru că îmi oferise exact ce aveam nevoie: libertatea de a decide. Fără presiune. Fără; întrebări. Mi-a întins o punte, dar nu m-a forțat să o traversez. Iar gestul ăsta, oricât de mic, spune mai multe despre ea decât toate cuvintele frumoase pe care le-ar fi putut alege.
Pentru că îmi oferise exact ce aveam nevoie: libertatea de a decide. Fără presiune. Fără
Poate că da — încă era prea devreme pentru confesiuni. Dar nu exclud posibilitatea. Și doar; faptul că nu o resping e, în sine, ceva nou. Povestea ei avea o căldură aparte. Acel tip de căldură care nu te copleșește, ci te atrage. Care nu cere, dar te face să vrei să rămâi.
Poate că da — încă era prea devreme pentru confesiuni. Dar nu exclud posibilitatea. Și doar
Am schimbat poziția pe canapea, întinzându-mă puțin, doar cât să-i pot oferi întreaga mea; atenție. O ascultam în tăcere. Nu o întrerupeam, nu-mi exprimam vreo reacție. Doar... eram acolo. Complet prezent. Rar mi se întâmpla. Fiecare amintire pe care o rostea părea să
Am schimbat poziția pe canapea, întinzându-mă puțin, doar cât să-i pot oferi întreaga mea
o consume și, în același timp, să o lumineze. Când a tăcut, am lăsat o secundă să se așeze; între noi. Apoi i-am răspuns. „E clar că ai o înclinație naturală pentru exprimarea artistică. Nu doar talent — ceva mai adânc. Ca și cum ai fost programată pentru asta încă
o consume și, în același timp, să o lumineze. Când a tăcut, am lăsat o secundă să se așeze

Comentarii album • 5
Darkmocracy 15 mai 2025  
cotloane neștiute ale propriei ființe.” -Nadine (pagine 6)
Raportează
Darkmocracy 15 mai 2025  
dar în mine curg încă frazele, ca o apă care nu mai poate fi oprită. „Dacă am avea curajul să renunțăm la frici, la măști și la frâne autoimpuse, am înțelege că magia nu e un privilegiu al copilăriei, ci o alegere a conștiinței. Lumea poate fi o poveste — nu una idealizată, ci una profund umană, poetică, autentică. Dar pentru asta trebuie să avem îndrăzneala să ne scriem singuri scenariul. Să nu așteptăm pasivi ca viața să ni se întâmple, ci să devenim autorii propriului basm, chiar și când condeiul tremură în mână.” -Nadine (pagina 4)
Raportează
Darkmocracy 15 mai 2025  
de la început.” Am ridicat ușor privirea spre cer, apoi am revenit la ea. „Și totuși... cum de reușești să mai fii încântată de realitatea din jurul tău?” Tonul meu rămânea calm, dar avea acea nuanță de sinceritate care, la mine, e rară. „În literatură poți fi oricine. Poți crea lumi, poți fugi din ale tale. Dar în realitate? Ești limitată. De circumstanțe. De reguli. De ceilalți. De factori pe care nu-i poți controla, oricât de mult ai încerca. Iar ceea ce descrii tu... e o formă de fantezie. Frumoasă, da. Dar, în final, o fantezie care ia mai mult decât oferă.” O privesc atent, fără să aștept un răspuns imediat. Doar curios de cum va alege să apere lumea în care trăiește cu atâta pasiune. Sau dacă va recunoaște că, uneori, și cei mai visători oameni au nevoie de un refugiu în viața reală. - Alexander (page 3)
Raportează
Darkmocracy 15 mai 2025  
exista între ele.” Îl privesc din nou, iar un zâmbet strâmb, complice, îmi luminează chipul. „De fiecare dată când închideam o carte și mă uitam în jur, refuzam să cred că viața n-ar putea fi și ea... magică.” Ridic din umeri ușor, aproape imperceptibil, ca și cum m-aș scuza pentru fragilitatea gândului. „Așa că am decis să-mi fiu propriul magician. Am început să presar peste tot în jurul meu fragmente din ce tânjea sufletul meu să trăiască. Să transform banalul în simbol, cotidianul în mit. Pe măsură ce anii treceau, dorința asta nu s-a estompat, dimpotrivă, s-a adâncit. Am început să scriu. Și, odată cu scrisul, a venit și setea de sensuri, de profunzimi, de tot ceea ce nu se vede cu ochiul liber, dar se simte cu o parte a ființei pe care nu știi cum s-o numești.” -Nadine (pagina 3)
Raportează
Darkmocracy 14 mai 2025  
„acolo unde șansele să existe erau... aproape nule?” Întrebarea nu era un atac. Nici o provocare. Era o reflecție. O deschidere. Una rară, pe care nici eu nu o înțelegeam complet, dar pe care — pentru prima oară în mult timp — nu simțeam nevoia să o opresc. - Alexander (page 2)
Raportează
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou. Mesajul a fost trimis.