dar în mine curg încă frazele, ca o apă care nu mai poate fi oprită. „Dacă am avea curajul să renunțăm la frici, la măști și la frâne autoimpuse, am înțelege că magia nu e un privilegiu al copilăriei, ci o alegere a conștiinței. Lumea poate fi o poveste — nu una idealizată, ci una profund umană, poetică, autentică. Dar pentru asta trebuie să avem îndrăzneala să ne scriem singuri scenariul. Să nu așteptăm pasivi ca viața să ni se întâmple, ci să devenim autorii propriului basm, chiar și când condeiul tremură în mână.” -Nadine (pagina 4)
de la început.” Am ridicat ușor privirea spre cer, apoi am revenit la ea. „Și totuși... cum de reușești să mai fii încântată de realitatea din jurul tău?” Tonul meu rămânea calm, dar avea acea nuanță de sinceritate care, la mine, e rară. „În literatură poți fi oricine. Poți crea lumi, poți fugi din ale tale. Dar în realitate? Ești limitată. De circumstanțe. De reguli. De ceilalți. De factori pe care nu-i poți controla, oricât de mult ai încerca. Iar ceea ce descrii tu... e o formă de fantezie. Frumoasă, da. Dar, în final, o fantezie care ia mai mult decât oferă.” O privesc atent, fără să aștept un răspuns imediat. Doar curios de cum va alege să apere lumea în care trăiește cu atâta pasiune. Sau dacă va recunoaște că, uneori, și cei mai visători oameni au nevoie de un refugiu în viața reală. - Alexander (page 3)
exista între ele.” Îl privesc din nou, iar un zâmbet strâmb, complice, îmi luminează chipul. „De fiecare dată când închideam o carte și mă uitam în jur, refuzam să cred că viața n-ar putea fi și ea... magică.” Ridic din umeri ușor, aproape imperceptibil, ca și cum m-aș scuza pentru fragilitatea gândului. „Așa că am decis să-mi fiu propriul magician. Am început să presar peste tot în jurul meu fragmente din ce tânjea sufletul meu să trăiască. Să transform banalul în simbol, cotidianul în mit. Pe măsură ce anii treceau, dorința asta nu s-a estompat, dimpotrivă, s-a adâncit. Am început să scriu. Și, odată cu scrisul, a venit și setea de sensuri, de profunzimi, de tot ceea ce nu se vede cu ochiul liber, dar se simte cu o parte a ființei pe care nu știi cum s-o numești.” -Nadine (pagina 3)
„acolo unde șansele să existe erau... aproape nule?” Întrebarea nu era un atac. Nici o provocare. Era o reflecție. O deschidere. Una rară, pe care nici eu nu o înțelegeam complet, dar pe care — pentru prima oară în mult timp — nu simțeam nevoia să o opresc. - Alexander (page 2)
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.
