cu o mișcare lentă, grațioasă, iar degetul mic, ca un semn de magie, indică sursa zâmbetului său
într-o îmbrățișare tăcută.
— ❝Auci, ne-a refuzat pe amândoi dintr-un foc, Adele.❞ Mă uit spre blondindă ridicându-mi
— meu. Sprâncenele mi se ridică ușor la auzul replicii brunetei, replică îndreptată către
— când realizez că nu mă prezentasem oficial vecinilor mei, deși probabil în treacăt apucaseră
— un ton sociabil, prietenos chiar. ❝Tu ești Mavi bănuiesc, am mai apucat să mai aud
— ❝Oh, am înțeles, e o informație utilă pentru viitor.❞ Adaug cu privire la preferințele lui
— dar atenția-mi este distrasă la scurt timp de remarca lui Marco, pe care o întâmpin cu
— procedez întocmai cum făcuse vecinul meu, dacă ajunsesem la partea asta probabil
— Buzele lui Mavi se despart, dar nu pentru a vorbi. Își pierduse temporar această funcție
— Pe moment, privind-o aproape hipnotizat era modul lui de a-i aprecia complimentul. „Uau...”
— primit până acum. E...uh, mulțumesc!” Se împleticește în cuvinte și-și duce degetele
