cotrobăi după slăbiciuni. Nu zâmbii, ar fi fost un artificiu pe chipul meu prea obișnuit cu grimasel
dar privirea mea căpătase o claritate blândă. „Eu sunt Cassian. Încântat de cunoștință.” Și chiar eram. Ea nu părea să aibă nevoie să se apere. Era o liniște în ea, nu pasivă, ci sigură pe sine,
