enigmă. Era o rețetă. Tatuaje făcute mai mult pentru a fi văzute decât simțite. Păr lăsat într-o
dezordine atent calculată. Privirea aceea... vidată, ca un frigider gol pe care te încăpățânezi să-l deschizi din oră în oră, sperând că s-a umplut singur. Am văzut destui ca el, băieți


Privirea mi-a rămas fixată pe el. Nu din neîncredere, ci din obișnuință profesională. Era genul
uși de oțel trântite încet, nu căuta un răspuns. Căuta reacție. O fisură. Un reflex. Adevărul e că,
enigmă. Era o rețetă. Tatuaje făcute mai mult pentru a fi văzute decât simțite. Păr lăsat într-o
crescuți cu ideea că misterul e o calitate, nu un simptom. Și mai toți masacrau conversațiile cu
cădea, inevitabil, în zona tristă a clișeului. Mi-a răspuns. Ceva vag, evaziv, genul de replică pe



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!