cădea, inevitabil, în zona tristă a clișeului. Mi-a răspuns. Ceva vag, evaziv, genul de replică pe
care o scapi doar ca să nu rămâi mut. Ce nu înțeleg oamenii ca el, și sunt mulți, e că dacă singurătatea te definește, nu te muți într-o casă comună cu ziduri atât de subțiri că și gândurile
