Fără să fie nevoie de cuvinte, am înțeles ce voia. Că era timpul să ne retragem într-un spațiu
mai calm, mai puțin expus. Așa că ne-am mutat lângă piscină. Pe șezlonguri. Eu cu paharul meu de Hugo, el cu sticla de bourbon, și liniștea dintre noi care, spre uimirea mea,


Dante era, fără îndoială, genul de om care nu se lasă citit ușor. Avea abilitatea aia derutantă
Nu dispreț, nu plictiseală — doar o barieră fină, care te lăsa să ajungi până la o limită invizibilă
Fără să fie nevoie de cuvinte, am înțeles ce voia. Că era timpul să ne retragem într-un spațiu
era incredibil de confortabilă. O liniște bună, densă, aproape terapeutică. Aș fi putut sta așa
„Nu am fost ofensată. Nici pe departe.” Mi-am înclinat capul ușor spre el, căutând în expresia



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!