Dante era, fără îndoială, genul de om care nu se lasă citit ușor. Avea abilitatea aia derutantă
de a participa activ într-o conversație fără să lase nici măcar o fracțiune de gând la vedere. Zâmbea, răspundea, părea implica și totuși, privirea lui spunea altceva. O formă de detașare controlată.
