de cuvinte. „Când eram copii,” am spus, revenind cu privirea spre el, „lumea întreagă era o
țesătură de miracole. Credeam în Zâna Măseluță, în Moș Crăciun, în puterea unei stele căzătoare de a ne îndeplini dorințele. Și acele lucruri... erau reale. Pentru că noi le dădeam viață


Mi-am lăsat capul pe spate, ridicându-mi privirea către bolta nopții, unde stelele ardeau tăcut,
de poezie, de sens. Nu pentru că este diferită de a mea, ci pentru că simt că nu o pot cuprinde
de cuvinte. „Când eram copii,” am spus, revenind cu privirea spre el, „lumea întreagă era o
prin credință. Și prin acea credință, trăiam bucuria. Pe deplin.” Îi captez privirea și o țin acolo,
inimii noastre, și mai ales... uităm să trăim cu adevărat.” Zâmbesc, ușor, dar nu ironic —



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!