inimii noastre, și mai ales... uităm să trăim cu adevărat.” Zâmbesc, ușor, dar nu ironic —
ci cu acea tristețe blândă a cuiva care a știut pierderea, dar a ales totuși speranța. „Ești limitat doar dacă alegi să fii. Ne lăsăm furați de teama de a fi judecați, de nevoia de a părea raționali,


de cuvinte. „Când eram copii,” am spus, revenind cu privirea spre el, „lumea întreagă era o
prin credință. Și prin acea credință, trăiam bucuria. Pe deplin.” Îi captez privirea și o țin acolo,
inimii noastre, și mai ales... uităm să trăim cu adevărat.” Zâmbesc, ușor, dar nu ironic —
în control, invulnerabili. Dar în realitate, ceea ce ne frânge nu e vulnerabilitatea — ci fuga
Există o frumusețe aparte în felul în care își deschide lumea în fața mea. Încredințându-mi



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!