Mi-am lăsat capul pe spate, ridicându-mi privirea către bolta nopții, unde stelele ardeau tăcut,
martore la mărturisirea mea. „Nu mi-e teamă de realitatea mea,” am continuat, cu vocea aproape visătoare. „Mi-e teamă de a altora... de acea realitate care se simte lipsită de esență,