mă mai obosesc de mult să-mi camuflez slăbiciunile — am învățat că ele au darul ciudat de a
mă umaniza în ochii celor care contează. Nu. Mă uit spre cer pentru că uneori întrebările care contează cer un decor mai amplu decât chipul celui care le rostește. Cerul, spre exemplu,


constante. Atingerea ei asupra universului era subtilă, dar reală. O liniște blândă se lăsase
adesea cu momentele acestea rare, ceva din mine — acel ceva infantil, impulsiv, ușor panicat
mă mai obosesc de mult să-mi camuflez slăbiciunile — am învățat că ele au darul ciudat de a
are ceva ce o întrebare umană n-are: timp.  O întrebare simplă, dar cu o lamă în ea. Îmi aplec
mei parametri, cu siguranța care n-avea absolut nimic provocator. Așa că am ales să vin aici.



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!