după cineva care să ne vadă.” Îi privesc din nou chipul, cu o liniște care nu mai cere confirmare.
„Oricât de mult ne-am înfășura în mantia confortabilă a singurătății, vine un moment în care sufletul nostru întinde mâna, caută — poate nu zgomotos, poate nu disperat — dar o face. Și atunci,


„Poate că, la un nivel de bază, toți funcționăm după aceleași tipare — ne orientăm după instinct,
ținem aproape — familie, prieteni, parteneri — lucrurile se schimbă. Brusc, privirea devine
după cineva care să ne vadă.” Îi privesc din nou chipul, cu o liniște care nu mai cere confirmare.
dacă tot alegem să ne deschidem, să ieșim din cochilie, nu ne dorim o legătură superficială,
Tăcerea nu-mi era străină. De fapt, o stăpâneam atât de bine, încât uneori o foloseam ca armă.



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!