săpată de aceleași vânturi ca și mine, poate mai puțin arse de soare, dar nu mai puțin obosite.
Ne-am privit. Lung. Tăcut. Două fiare care, în loc să mârâie, măsurau tăcerea. „Zi grea?” am întrebat, fără să clintesc nimic în afară de buze, sprijinindu-mă apoi de marginea
