⸺ tiv. Fără să spună nimic, trase scaunul din colţul mesei—acelaşi pe care-l ocupa de două
zile încoace—şi se aşeză cu o precizie care trăda obişnuinţa. Avea deja ritualul lui: spatele la perete, privirea spre uşă, sticla de apă jos pe podea, nu pe masă. Şi aştepta.
