una de alta cu o solemnitate care parcă pecetluia în mine tot ce citisem. Apoi, tăcerea. Nu mai
rămânea nimic altceva decât vidul. Privirea mi se pierde în desfășurarea liniștită din fața mea: grădina, acoperișurile care răsăreau ici-colo dincolo de copaci, cerul care stătea să se frângă
