că în lipsa acelui „fericit până la adânci bătrâneți” se strecoară, în tăcere, speranța: convingerea
că va exista mereu un mâine care ne poate salva, chiar dacă nu e azi, chiar dacă nu știm cum va arăta. Un ultim suspin îmi scapă în același moment în care închid cartea, coperțile lipindu-se
