ajung nici măcar convingerile cele mai solide, asta îmi doream cu adevărat. Puțin mai mult timp
cu el. Ne-am așezat unul lângă celălalt, în tăcerea aceea fragilă care se așază între două persoane care nu mai sunt chiar străine, dar nici suficient de aproape cât să-și permită confortul


poate chiar aș fi țopăit ca o adolescentă la primul compliment real. Dar nu. În schimb, i-am
unul, precum niște cortine trase la final de act, apoi, cu o reținere nouă în voce, aproape
ajung nici măcar convingerile cele mai solide, asta îmi doream cu adevărat. Puțin mai mult timp
liniștii. M-am întors spre el, încet, ca să-i pot prinde privirea, și am lăsat cuvintele să iasă.
obicei sub un strat de control impecabil. „Adevărul e că... am făcut-o și pentru mine, la fel de



Vrei şi tu să îţi faci un album foto online? Înregistrează-te!