liniștii. M-am întors spre el, încet, ca să-i pot prinde privirea, și am lăsat cuvintele să iasă.
„Nu ai pentru ce să-mi mulțumești...” Mi-am coborât privirea spre mâinile așezate în poală, jucându-mă cu degetele, un gest involuntar care trăda un rest de nesiguranță, bine ascuns de
